- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Renault va lansa în 2011 prima maşină cu propulsie electrică în România - GALERIE FOTO
Renault a prezentat marţi la Salonul Auto de la Frankfurt patru concepte de automobile cu propulsie electrică, toate urmând să intre în producţie, dintre care unul, Fluence, va fi lansat în România la sfârşitul anului 2011, a declarat pentru MEDIAFAX directorul mărcii Renault în România,Dora Pasăre.
Conceptul denumit Fluence Z.E. (zero emissions), prezentat de Renault la Frankfurt, păstrează trăsăturile de design ale modelului Fluence, care dispune de motorizări cu ardere internă, automobil care va fi lansat în România în luna noiembrie a acestui an.
Versiunea de serie a conceptului Fluence Z.E., un sedan de dimensiuni medii, va apărea în 2011, va avea o autonomie de 160 de kilometri şi va putea fi încărcată la orice priză, un ciclu complet durând opt ore. O altă opţiune de a încărca maşina va fi sistemul denumit "quick drop", prin care bateria consumată va putea fi schimbată, în câteva minute, cu alta încărcată, la un centru specializat.
"Pentru a pune la punct infrastructura necesară, deja purtăm discuţii cu autorităţile locale", a spus Pasăre.
Directorul general executiv al Renault, Carlos Ghosn, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă organizată în cadrul salonului auto, că Renault îşi propune să devină primul constructor care va produce în masă o gamă largă de maşini electrice, la preţuri accesibile.
"Aceste maşini vor fi comparabile din punct de vedere al costurilor cu o maşină diesel de aceeaşi categorie", a spus Ghosn.

Un alt model prezentat de Renault la Frankfurt este Twizy Z.E., cel mai mic dintre cele patru. Acest automobil ţinteşte publicul care foloseşte, în oraş, scutere sau maşini de dimensiuni reduce. Twizy are două locuri, dispuse unul în spatele celuilalt, iar din acest motiv este mai îngust decât alte maşini de două lucruri.
Twizy va putea fi încărcat complet în circa patru ore şi va avea o autonomie de 100 de kilometri.
Renault Zoe Z.E. este un automobil de clasă mică (segmentul B), comparabilă ca dimensiuni cu Renault Clio. În varianta de serie maşina va dispune de patru locuri şi va avea aceeaşi autonomie şi caracteristici de încărcare precum Fluence.

Kangoo Z.E. este un vehicul utilitar, destinat în principal micilor transportatori sau curierilor.
Renault Fluence va intra în producţia de serie la începutul anului 2011, iar Kangoo Z.E. până la jumătatea aceluiaşi an. Din a doua parte a anului 2011 va fi fabricat în masă Twizy, iar Zoe va fi produs în serie de la jumătatea anului 2012.

Renault este singurul expozant de la Salonul Auto de la Frankfurt care are o gamă completă de automobile electrice, prezentând patru concepte, care vor şi intra în producţie.
(Corespondenţă de la trimisul MEDIAFAX la Frankfurt, Adrian Mitrea)
-
Guvernul grec aprobă planul de austeritate cerut de UE şi FMI
Externe astăzi, 01:35
Guvernul de coaliţie din Grecia a aprobat în noaptea de vineri spre sâmbătă planul de austeritate cerut de Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) în vederea deblocării unui nou ajutor care să permită Atenei să evite un default în martie, anunţă agenţia ANA, transmite AFP. citeşte tot
-
Berca: Utilizarea sumelor pentru calamităţi se face prin atribuire directă. Decizia e a comitetului judeţean
Social ieri, 21:50
Utilizarea sumelor alocate de Guvern pentru eliminarea efectelor generate de calamităţi este realizată fără licitaţie, prin atribuire directă conform legii, iar decizia este luată în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Internelor, Gabriel Berca. citeşte tot





Nu exista comentarii