Reprezentant Neckermann: Peste 80% dintre străinii care vin în circuite în România sunt pensionari

Mai mult de 80% dintre turiştii străini care vin în România cu grupuri organizate prin agenţiile de turism sunt pensionari, cu vârste de peste 65 de ani, a declarat agenţiei MEDIAFAX Alexandru Mărginean, director în cadrul agenţiei Karpaten Turism, reprezentantul Neckermann în România.

425 afișări
Imaginea articolului Reprezentant Neckermann: Peste 80% dintre străinii care vin în circuite în România sunt pensionari

Reprezentant Neckermann: Peste 80% dintre străinii care vin în circuite în România sunt pensionari (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

"Peste 80% dintre turiştii străini care ajung în România în vacanţe organizate prin agenţiile de turism sunt în vârstă, depăşind 65 de ani. Vin în grupuri de 30-40 de persoane, în general pentru circuite culturale în Transilvania sau croaziere pe Dunăre, care pleacă din Austria sau Germania", a afirmat Mărginean, prezent la târgul internaţional de turism FITUR, care se desfăşoară în perioada 28 ianuarie-1 februarie la Madrid.

El a afirmat că vârsta străinilor care ajung în România în croaziere pe Dunăre este chiar mai ridicată decât a celor care ajung pe circuite, depăşind în cele mai multe cazuri 75 de ani. Pe astfel de croaziere au venit şi turişti de 90-95 de ani.

"Unii vin cu cărucioare, alţii cu tuburi de oxigen. Cei mai mulţi sunt germani, austrieci, olandezi, elveţieni şi, mai nou, polonezi", a adăugat reprezentantul Neckermann.

Acesta a explicat că România nu este considerată o destinaţie pentru tinerii din străinătate şi nu este prima opţiune pentru aceştia.

"România se vinde prin preţ, deci cei care vin aici sunt destul de reţinuţi la cheltuieli. Cu 500 de euro cumpără o vacanţă de o săptămână în România cu zbor, cazare, două mese pe zi şi circuite. Partea bună este că toţi se întorc plăcut surprinşi de la noi, pentru că nu au aşteptări mari atunci când vin, fiindcă imaginea României în Europa este încă proastă", a spus Mărginean.

România este prezentă la târgul de la Madrid cu un stand de 175 de metri pătraţi, la care îşi expun ofertele 27 de expozanţi, printre care agenţii, hoteluri, companii aeriene şi autorităţi locale.

Potrivit ultimelor date anuale disponibile, în anul 2013 au ajuns în România peste 1,7 milioane de turişti străini, cei mai mulţi dintre ei provenind din Germania (228.000), Italia (181.000) şi Franţa (118.000).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici