Restanţele la credite au urcat la 9,24 miliarde de lei

Ponderea creditelor restante în totalul împrumuturilor a crescut de la 4,37% în ianuarie la 4,6% în februarie, iar valoarea acestora a urcat cu 5,34%, la 9,24 miliarde de lei, potrivit datelor publicate, miercuri, de BNR.

Restanţele la credite au urcat la 9,24 miliarde de lei (Imagine:Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

În luna decembrie a anului trecut, ponderea creditelor restante în total împrumuturi s-a situat la 3,88%.

Soldul creditelor acordate de bănci a rămas aproape constant în primele două luni ale acestui an, la peste 200 miliarde de lei.

Creditele restante în lei au avansat în februarie cu 4,96% faţă de ianuarie, la 4,85 miliarde de lei, în timp ce obligaţiile neachitate la timp la împrumuturile în valută au crescut cu 5,76%, la 4,39 miliarde de lei. Faţă de decembrie, restanţele au crescut cu 11,67% la lei şi 26,33% la valută.

Astfel, ponderea creditelor restante în total împrumuturi în lei a urcat în februarie la 6,09%, de la 5,44% în decembrie 2009 şi 5,75% în prima lună a acestui an.

Totodată, restanţele la creditele în valută reprezentau în februarie 3,63% din totalul împrumuturilor, în creştere de la 3,45% în ianuarie şi 2,86% la finele anului trecut.



comentează şi tu Momentan sunt 1 comentarii
Taguri:
CREDITE ,
BNR ,
restante ,
valuta ,
restante credite
COMENTARII
  • asa? 24 mar 2010

    Vai ce ingrijorator! Daca nu avem motiv de griji, hai sa ne facem! 6,09 % restante la credite in lei si 3,63 % la credite in euro! Pe criza asta! FOOOARTE INGRIJORATOR! Celelalte tari europene, vestice, au avut restante in perioada de bun economic de 20%. Romanii, astia hoti, criminali s.a.m.d., sunt renumiti pentrucorectitudinea cu care isi platesc bancile! Dar de ce sa vorbim deschis despre asta?!?! Hai sa ne punem tarana in cap! Hai sa ne simulam ingrijorarea!! Daca nu este motiv, nu conteaza

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa