Rezervele BNR au scăzut în luna mai, pe fondul plăţii unor rate la datoria publică

La 31 mai 2018, rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la nivelul de 33,12 miliarde de euro, faţă de 33,53 miliarde de euro la 30 aprilie 2018, arată un comunicat transmis luni de banca centrală.

138 afișări
Imaginea articolului Rezervele BNR au scăzut în luna mai, pe fondul plăţii unor rate la datoria publică

Rezervele BNR au scăzut în luna mai, pe fondul plăţii unor rate la datoria publică

În cursul lunii mai au avut loc „intrări de 2,18 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene şi altele”. Totodată, în luna mai au avut loc „ieşiri de 2,6 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele”, se arată în comunicat.

TITLURILE ZILEI

Potrivit BNR, rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,71 miliarde de euro. Astfel că rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 mai 2018 au fost de 36,84 miliarde de euro, faţă de 37,16 miliarde de euro la 30 aprilie 2018.

„Plăţile scadente în luna iunie 2018 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 1,698 miliarde de euro”, a mai comunicat banca centrală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici