România a atras în 2013 mai mulţi turişti străini. Cum ne prezentăm la acest capitol în comparaţie cu alte state europene

Numărul de nopţi petrecute de turiştii străini în structurile de cazare din România a crescut anul trecut cu 5,1%, dar turismul românesc este în continuare cu mult în urma statelor vecine, mai puţin de una din cinci înnoptări revenind vizitatorilor din afara ţării, potrivit datelor Eurostat.

1167 afișări
Imaginea articolului România a atras în 2013 mai mulţi turişti străini. Cum ne prezentăm la acest capitol în comparaţie cu alte state europene

România a atras în 2013 mai mulţi turişti străini, dar este în continuare cu mult în urma Europei (Imagine: Publimedia/Shutterstock)

Turiştii străini au petrecut anul trecut în România 3,5 milioane de nopţi, printre cele mai scăzute niveluri din UE, de peste patru ori sub rezultatele Ungariei sau Bulgariei.

Doar Letonia şi Lituania au avut mai puţini vizitatori străini anul trecut, 2,7 milioane, respectiv 2,8 milioane, însă în aceste state turiştii străini reprezintă 70%, respectiv 51% din piaţă.

În România, turiştii străini reprezintă doar 18% din piaţă, cel mai redus procentaj din UE, faţă de 67% în Bulgaria, cu 14,3 milioane de înnoptări anul trecut, sau 49% în cazul Ungariei, unde străini au petrecut în 2013 aproximativ 12,3 milioane de nopţi.

TITLURILE ZILEI

Numărul turiştilor străini care au vizitat România a crescut cu 3,6% în primele 11 luni ale anului trecut, la 1,62 milioane, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Astfel, turismul românesc este în continuare predominant intern, cu 15,6 milioane de înnoptări ale rezidenţilor în structurile de cazare, dintr-un total de 19,1 milioane înnoptări.

La nivelul UE, 45% - aproape jumătate - din înnoptări revin turiştilor străini, numărul nopţilor petrecute de străini în Europa urcând cu 4,8% faţă de 2012.

Cea mai puternică creştere a numărului de înnoptări ale turiştilor străini a fost înregistrată anul trecut de Marea Britanie, plus 16,7%, urmată de Grecia, cu 13,2%.

Bulgaria şi Ungaria au avut de asemenea creşteri solide în zona turiştilor străini, de 6,6%, respecitv 5,9%.

Cehia a înregistrat anul trecut 20,8 milioane de înnoptări ale străinilor, dintr-un total de 39,1 milioane care include şi turismul intern, astfel că turiştii străini au reprezentat 53% din piaţă.

În Austria, străinii au acoperit anul trecut 71% din înnoptări, petrecând 78,1 milioane de nopţi în structurile turistice.

Spania este liderul Europei în turism, cu un total de 251,9 milioane înnoptări ale turiştilor străini, reprezentând 65% din piaţă.

În Croaţia şi Cipru, peste 90% din turişti sunt străini, la polul opus regăsindu-se Polonia şi Germania, cu procentaje de 20% fiecare, ambele state având însă un turism intern bine dezvoltat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici