România, a treia cea mai bună creştere economică din UE şi campioana regiunii la început de 2023

Deşi avansul economic a fost sub aşteptările celor mai mulţi analişti financiari, performanţa economică din România a fost una dintre cele mai bune din Uniunea Europeană.

1723 afișări
Imaginea articolului România, a treia cea mai bună creştere economică din UE şi campioana regiunii la început de 2023

România, a treia cea mai bună creştere economică din UE şi campioana regiunii la început de 2023

Pe date ajustate sezonier, PIB-ul României a crescut în termeni reali cu 2,8% în T1/2023, mult peste media europeană de 2%, scrie Ziarul Financiar.

De asemenea, economia din România a avansat cel mai bine dintre toate economiile din regiune. Spre comparaţie, în perioada amintită, PIB-ul Ungariei a scăzut cu 1,1%, iar al Cehiei cu 0,2%. În aceeaşi vreme, Polonia a stagnat. Doar creşterea economică din Bulgaria s-a apropiat, cu un avans economic de 2%.

Economia Germaniei, cea mai importantă pentru mersul economiei româneşti, fiind cel mai mare partener comercial, a scăzut cu 0,2%. Este însă important de precizat că toate datele citate sunt prin comparaţie cu T1/2022, care a fost un trimestru foarte bun din punctul de vedere al avansului PIB, pentru toată Europa. De exemplu, economia Germaniei, care a crescut cu 1,8% în tot anul, a crescut în T1/2022 cu 3,8%.

Datele Eurostat sunt ajustate în funcţie de numărul de zile lucrătoare. Pe serie brută, economia României a crescut în T1, an/an, cu 2,3%, după o creştere de 6,2% în T1/2022.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici