- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
România a urcat în 2009 până pe locul 5 în lume la atacuri de phishing
România a urcat anul trecut până pe locul cinci în lume după numărul de URL-uri (adrese web) găzduite local care au ca scop atacurile de tip phishing, de pe poziţia 28 în 2008, potrivit unui raport al companiei Symantec, cel mai mare dezvoltator de software de securitate IT la nivel mondial.
Astfel, 4% dintre URL-urile de phishing din întreaga lume, active în 2009, au fost găzduite în România, comparativ cu mai puţin de 1% în anul anterior, se arată în raport.
Aproape 90% dintre acestea au avut ca ţintă industria serviciilor financiare, sectorul fiind cel mai vizat în toate ţările din top 10.
Numărul adreselor web de phishing din România a crescut de 18 ori anul trecut, notează Symantec.
Dezvoltarea rapidă din ultimii ani a internetului de mare viteză a transformat România într-o ţintă preferată de atacatori pentru hostarea (găzduirea pe internet) de "activitate maliţioasă", iar compania anticipează continuarea trendului şi în acest an.
Potrivit datelor Symantec, România a urcat anul trecut până pe locul al 12-lea în lume în clasamentul ţărilor de origine a celor mai multe mesaje spam, de pe 20 în 2008.
Cele mai multe URL-uri de phishing sunt găzduite în Statele Unite, unde însă procentul a scăzut de la 43% în 2008 şi 69% în 2007 la 36% în 2009. Scăderea înregistrată de SUA nu reflectă neapărat îmbunătăţirea situaţiei de peste ocean, ci reorientarea atacatorilor către ţări cu economii emergente unde reţelele broadband sunt în extindere rapidă.
Ocupanta locului al doilea, Coreea de Sud, găzduieşte 5% dintre adrese, faţă de 4% în 2008, iar Spania se află pe poziţia a treia, cu 4% dintre adrese, de la 2% în anul anterior.
Polonia se clasează pe patru, cu 4% dintre URL-uri, în scădere de la 6% în 2008.
Rusia este pe şase, cu 4%, de la 3% în anul anterior, iar top 10 este închis de Marea Britanie, Germania, Canada (3% fiecare) şi Franţa (2%).
Atacurile de tip phishing presupun crearea unei pagini web similare site-ului unui prestator de servicii, spre exemplu un serviciu de email sau o bancă, unde clienţii respectivei firme urmează să fie atraşi şi determinaţi să-şi introducă datele de identificare pentru ca acestea să fie ulterior folosite de atacatori în scopuri frauduloase, cel mai des sustragerea de bani.
-
Cum arăta Bucureştiul după ploaia de vineri seară - GALERIE FOTO
Social astăzi, 11:09
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă din Bucureşti a fost solicitat să intervină în 85 de cazuri pentru scoaterea apei din subsoluri de imobile, cele mai afectate zone din Capitală fiind Colentina, Bucur Obor, Luigi Galvani, Dorobanţi, Şoseau Nordului, Mihai Kogalniceanu, Mihai Bravu şi Mărăşti. citeşte tot
-
Un CUTREMUR de 4 grade s-a produs sâmbătă dimineaţă în Vrancea
Social astăzi, 07:10
Un cutremur cu magnitudinea de 4 grade pe scara Richter s-a produs sâmbătă dimineaţă, la ora 5.30, în Vrancea, la o adâncime de 120 de kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). citeşte tot





Nu exista comentarii