România are cele mai multe exploataţii agricole din UE, dar cu suprafaţă utilizată în scădere

Suprafaţa agricolă utilizată a României a scăzut în 2013 cu aproape un milion de hectare faţă de anul 2002, în condiţiile în care România rămâne cu cele mai multe exploataţii agricole la nivelul Uniunii Europene, dar cu o pondere a suprafaţei agricole utilizate redusă, potrivit unui studiu al INS.

1908 afișări
Imaginea articolului România are cele mai multe exploataţii agricole din UE, dar cu suprafaţă utilizată în scădere

România are cele mai multe exploataţii agricole din UE, dar cu suprafaţă utilizată în scădere (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Astfel, suprafaţa agricolă utilizată s-a redus cu 875.000 de hectare, de la 13,93 milioane hectare în 2002 la 13,05 milioane hectare la finalul anului 2013, reiese din datele Anchetei Structura în Agricultură 2013 realizată de Institutul Naţional de Statistică (INS).

România deţine 7,6% din suprafaţa agricolă utilizată la nivelul Uniunii Europene, fiind devansată de Franţa, cu 27,8 milioane hectare (16%), Spania, cu 23,75 milioane hectare (13,6%), Marea Britanie - 16,88 milioane hectare (9,7%), Germania - 16,7 milioane hectare (9,6%) şi Polonia - 14,4 milioane hectare (8,3%).

Circa o treime (31,5%) din numărul total al exploataţiilor agricole din UE sunt înregistrate în România, respectiv 3,63 milioane, în scădere cu 6% faţă de 2010. Italia deţine 13,2% din exploataţiile agricole la nivel comunitar, Polonia are 12,3%, iar Spania 8,1%.

"În perioada 2007-2013 a crescut suprafaţa agricolă utilizată de exploataţiile agricole cu personalitate juridică cu circa 20%, de la 4,7 milioane hectare la 5,7 milioane hectare, însă a scăzut semnificativ faţă de 2002, când se cifra la 6,22 milioane hectare", a declarat joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele INS, Tudorel Andrei.

El a arătat că peste jumatate (55,7%) din suprafaţa agricolă utilizată aparţine exploataţiilor fără personalitate juridică, categorie care include înreprinderile familiale, întreprinderi individuale şi persoane fizice autorizate.

Din alte cercetări ale Institutului rezultă că suprafaţa agricolă neutilizată la nivelul României este de 1 milion de hectare.

Dimensiunea medie a unei expoatări agricole în România este de 3,6 hectare, de patru ori mai mică decât media UE, care se situează la 14,2 hectare. Cea mai mare suprafaţă agricolă medie o deţine Cehia (152,4 hectare), urmată de Marea Britanie (90,4 hectare), Italia (79 hectare), Germania (55,8 hectare), Franţa (54 hectare) şi Spania (24 hectare).

Exploataţiile agricole fără personalitate juridică deţin, în medie, o suprafaţă agricolă utilizată de 2,02 hectare, în timp ce exploataţiile cu personalitate juridică utilizează o suprafaţă de 100 de ori mai mare, respectiv 207,5 hectare.

În structura suprafeţei agricole utilizate, 63% reprezintă teren agricol, 33,7% păşuni şi fâneţe, 2,3% culturi permanente (exploataţii perene precum livezile şi viţa-de-vie) şi 1,2% grădini. La nivelul UE, terenul arabil deţine, pe medie, circa 60%, păşunile şi fâneţele 34%, culturile permanente 6,1%, iar grădinile 0,2%.

Pe de altă parte, România rămâne cel mai mare cultivator de porumb boabe şi floarea soarelui din Uniunea Europeană, cu peste o pătrime din suprafaţa totală înregistrată la nivel comunitar pentru fiecare cultură, iar la suprafaţa cultivată de grâu ocupă poziţia a cincea, după Franţa, Germania, Polonia şi Spania.

Astfel, culturile de porumb se întindeau în 2013 pe o suprafaţă de 2,21 milioane hectare, în creştere cu 8,9% faţă de 2010. Suprafaţa cultivată cu grâu şi spelt era în 2013 de 2,38 milioane hectare, în creştere cu 6,25%.

La animale, România ocupă locul patru în UE pentru ovine şi caprine, după Regatul Unit al Marii Britanii, Spania şi Grecia. Pentru porcine, se situează pe poziţia a noua, după Germania, Spania, Franţa, Danemarca, Olanda, Polonia, Italia şi Belgia.

La efectivele de bovine, România se află printre primele zece ţări ale UE, depăşită de Franţa, Germania, Regatul Unit, Irlanda, Italia, Spania, Polonia, Olanda şi Belgia.

Ancheta realizată de Statistică a avut un buget de 2 milioane euro de la Eurostat, însă a costat mai puţin, potrivit lui preşedintelui INS.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici