România-Bulgaria vor să constituie un grup de lucru care să diminueze importul de maşini vechi

Autorităţile responsabile din România şi Bulgaria au convenit să intensifice colaborarea şi generarea de politici comune pentru a îmbunătăţi calitatea aerului, managementul corect al deşeurilor şi reducerea poluării fluviului Dunărea şi Mării Negre.

167 afișări
Imaginea articolului România-Bulgaria vor să constituie un grup de lucru care să diminueze importul de maşini vechi

România-Bulgaria vor să constituie un grup de lucru care să diminueze importul de maşini vechi

Discuţiile s-au purtat în cadrul sesiunii de consultări inter-guvernamentale româno-bulgare care au avut loc vineri, la Bucureşti, atunci când viceprim-ministrul şi ministrul Mediului din România, Graţiela Gavrilescu, a avut reuniuni bilaterale cu ministrul bulgar al Mediului şi Apelor, Neno Dimov, şi cu Mariyana Nikolova, viceprim-ministru pentru politici economice şi sociale al Guvernului Bulgariei, cea care coordonează şi politicile de mediu.

„Având în vedere problematica maşinilor second-hand, discutată deja la nivel bilateral, precum şi în cadrul Consiliului de Mediu din octombrie 2018, ne reiterăm interesul de a constitui un grup de lucru comun pe această temă, care să analizeze situaţia din cele două ţări, în vederea identificării de soluţii care să ajute la diminuarea importului acestor maşini şi îmbunătăţirea calităţii aerului”, a declarat ministrul Graţiela Gavrilescu, în cadrul întâlnirii cu ministrul bulgar al Mediului.

Cei doi demnitari au convenit asupra dezvoltării unei colaborări în ceea ce priveşte stabilirea unui mecanism comun de control şi monitorizare a importurilor de vehicule uzate destinate comercializării sau dezmembrării, pentru prevenirea generării de astfel de deşeuri pe teritoriul României şi Bulgariei. Totodată, partea română şi cea bulgară au fost de acord că este esenţială semnarea unui Memorandum de înţelegere privind reducerea poluării cu plastic a Mării Negre şi a fluviului Dunărea, în sectorul comun de graniţă.

În cadrul discuţiilor s-a mai convenit realizarea unui schimb de experienţă privind prevenirea generării deşeurilor municipale: provenite din gospodăriile din mediul urban, ca suport pentru crearea unui sistem sustenabil de gestionare a acestora, la nivelul comunităţilor locale; în instituţiile publice de mediu, ca sistem suport pentru crearea unei platforme intranet, cu evidenţierea celor mai bune practici.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici