România, criticată în raportul PE privind descărcarea de gestiune

PE dezbate şi votează, miercuri, raportul privind descărcarea de gestiune pentru CE, arătând în secţiunea dedicată României şi Bulgariei că este preocupat de deficienţele în gestionarea fondurilor dar şi nemulţumit de modul de realizare a rapoartelor pe justiţie.

56 afișări
Imaginea articolului România, criticată în raportul PE privind descărcarea de gestiune

România, criticată în raportul PE privind descărcarea de gestiune (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit unui comunicat al PE remis agenţiei MEDIAFAX, raportul elaborat de Boguslaw Liberadzki (S&D) referitor la descărcarea de gestiune pentru Comisia Europeană, menţionează în secţiunea dedicată României şi Bulgariei că Parlamentul European "este preocupat de deficienţele înregistrate în gestionarea fondurilor de preaderare de către autorităţile naţionale din Bulgaria şi România şi salută măsurile puse în aplicare de către Comisie, inclusiv întreruperea plăţilor, monitorizarea atentă şi cooperarea cu cele două state membre, toate acestea conducând la o îmbunătăţire semnificativă a situaţiei".

Raportul va fi dezbătut şi adoptat miercuri, în sesiunea plenară a PE.

În raportul Comisiei pentru control bugetar se "ia act de suspendarea de către Comisie, în iulie 2008, a plăţilor destinate României în cadrul Programului SAPARD, ca urmare a deficienţelor şi neregulilor identificate de serviciile sale şi salută planul de acţiune prezentat de România pentru soluţionarea acestor deficienţe, care i-a permis Comisiei să anuleze suspendarea plăţilor în iulie 2009".

PE salută informaţiile actualizate primite de la Comisie privind stadiul execuţiei fondurilor UE în Bulgaria şi România.

"Totuşi, există încă incoerenţe şi neregularităţi în rapoartele prezentate privind progresele înregistrate (...) eforturile Comisiei de a evalua progresele realizate în sistemul administrativ şi judiciar sunt zădărnicite de modelele actuale ale rapoartelor privind progresele înregistrate".

Europarlamentarii cer Comisiei Europene să monitorizeze în continuare sistemele acestor state membre şi punerea în aplicare a planurilor de acţiune convenite şi sugerează că OLAF ar trebui, de asemenea, să menţină în continuare sprijinul pe care îl acordă acestor state membre în îndeplinirea obligaţiilor lor privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii.

Aceste rapoarte trebuie "să indice în mod clar progresele din domeniile-cheie de combatere a fraudei şi corupţiei", se arată în raport.

Eurodeputaţii reiterează solicitarea de a dispune de un sistem de semnalizare (roşu, galben, verde), bazat pe indicatori specifici (cantitativi şi calitativi ai măsurilor juridice şi administrative adoptate pentru a preveni, descuraja şi pedepsi frauda şi corupţia) pentru a avea o imagine clară a evoluţiei sistemelor existente în acele ţări.

Totodată, membrii PE "îşi exprimă uimirea faţă de faptul că OLAF nu a fost întotdeauna consultat în elaborarea rapoartelor; solicită Comisiei să includă comentariile OLAF în următoarele rapoarte privind progresele înregistrate".

În capitolul referitor la Politica Agricolă Comună se "ia act cu îngrijorare de diferenţa importantă între statele membre în ceea ce priveşte ratele de eroare constatate la faţa locului în punerea în aplicare a ajutoarelor pe suprafaţă (0,20% în Franţa, 0,24% în Regatul Unit, 0,3% în Germania, 3,70% în Grecia, 12,57% în România şi aproximativ 6% în Bulgaria) şi insistă asupra necesităţii de a nu periclita credibilitatea globală a sistemului".

Totodată se solicită "adoptarea de măsuri urgente, bine direcţionate, care să aibă drept rezultat atât descărcarea administrativă pentru statele membre cu nivelul cel mai înalt de performanţă, cât şi contramăsuri eficiente".

Europarlamentarii vor decide dacă vor aproba modul în care instituţiile sau agenţiile europene şi-au gestionat bugetele în 2008, prin acordarea descărcării de gestiune. Comisia pentru control bugetar a adresat recomandări instituţiilor şi agenţiilor cu privire la îmbunătăţirea modului de control al cheltuielilor, propunând acordarea descărcării de gestiune tuturor instituţiilor, cu excepţia Consiliului de Miniştri şi Colegiului European de Poliţie (CEPOL).

Descărcarea de gestiune este decizia prin care Parlamentul European închide "un ciclu bugetar". PE hotărăşte dacă acordă descărcarea pe baza unui raport al Curţii de Conturi şi a recomandărilor Consiliului. Scopul este de a verifica dacă fondurile au fost corect cheltuite şi de a identifica exact veniturile şi cheltuielile anuale. Descărcarea de gestiune reprezintă aspectul politic al controlului bugetar. Aceasta eliberează instituţia implicată de responsabilitatea sa privind gestionarea unui buget anume, marcând sfârşitul exerciţiului bugetar respectiv.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici