România ocupă poziţia a şasea în UE după creşterea exporturilor în primele două luni

Exporturile României au înregistrat în ianuarie-februarie a şasea creştere din Uniunea Europeană (UE), de 42%, după ce livrările la extern neajustate sezonier au urcat de la 4,9 miliarde de euro în primele două luni ale anului trecut, la 6,9 miliarde de euro.

România ocupă poziţia a şasea în UE după creşterea exporturilor în primele două luni (Imagine: Shutterstock)

Bulgaria a avut cea mai mare creştere a exporturilor (59%), urmată de Lituania (51%), Malta (49%), Estonia şi Letonia (ambele 45%), România (42%) şi Grecia (39), potrivit datelor Eurostat.

Exporturile Germaniei au urcat cu 21%, cele ale Franţei cu 15%, iar ale Marii Britanii cu 26%.

În funcţie de majorarea neajustată sezonier a importurilor, România se situează pe poziţia a zecea în UE, cu o creştere de 25%, la egalitate cu Italia, Ungaria, Austria şi Finlanda. Cel mai mare avans s-a înregistrat în Estonia (55%), urmată de Lituania (53%), respectiv Malta, Letonia şi Bulgaria (fiecare cu 36%). Doar în Grecia importurile au scăzut, cu 11%.

Germania, cea mai mare economie europeană, a consemnat o creştere de 24%, Marea Britanie cu 22%, iar Franţa cu 23%.

După deficitul comercial din primele două luni, România ocupă poziţia a zecea, cu 600 milioane euro. În ianuarie-februarie anul trecut România a avut un deficit comercial de 1,1 miliarde de euro.

Nouă state au raportat surplus, iar 18 deficit comercial.

Marea Britanie a avut cel mai mare deficit (18,4 miliarde de euro), urmată de Franţa (15,9 miliarde de euro) şi Italia (10,2 miliarde de euro).

Cel mai mare surplus a fost raportat în Germania (21,9 miliarde de euro), Olanda (7,5 miliarde de euro) şi Irlanda (6 miliarde de euro).



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
ROMÂNIA ,
EXPORTURI ,
UE
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa