România, pe locul trei în lume după numărul de retaileri care au intrat pe piaţă în 2010

România se plasează pe locul trei la nivel mondial în topul ţărilor cu cele mai multe branduri de retail nou intrate pe piaţă în 2010, potrivit unui studiu al CB Richard Ellis, la care au participat peste 300 de retaileri din 73 de state.

50 afișări
Imaginea articolului România, pe locul trei în lume după numărul de retaileri care au intrat pe piaţă în 2010

România, pe locul trei în lume după numărul de retaileri care au intrat pe piaţă în 2010 (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"India şi Turcia se plasează înaintea României, în condiţiile în care cererea internă din partea nou formatei clase de mijloc este în continuă creştere. Ţări precum Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Irlanda sau Belgia se plasează pe poziţii similare cu România", se arată într-un comunicat al CBRE România. India a atras opt noi retaileri, Turcia şapte branduri, în timp ce ocupantele locului trei, inclusiv România, câte şase jucători internaţionali de pe piaţa de retail.

România se plasează pe locul 33 din cele 73 de ţări analizate în ceea ce priveşte prezenţa comercianţilor internaţionali. Dintre aceştia, cel mai bine reprezentanţi sunt comercianţii din sectorul fashion&denim, urmaţi de cei cu domenii de activitate specifice.

"Chiar dacă am asistat la o întărire a prezenţei comercianţilor de lux în ultimele 12-18 luni, în continuare există loc pentru expansiune, în condiţiile în care doar 7% din aceasta categorie de comercianţi analizaţi sunt prezenţi şi în România", se menţionează în comunicat.

Francizele reprezintă o metodă de operare des întâlnită în România, asfel că 56% din comercianţi se extind prin acest sistem, pondere care este în scădere faţă de anii trecuţi.

"Anumite companii mamă au fost nevoite, în ultimele 12-18 luni, să preia activitatea francizorului din cauza rezultatelor financiare rezultate. În multe din cazuri însă, marile corporaţii aleg să între direct în piaţă, nu prin francizori, aşa cum este cazul unor nume importante în România precum H&M, Inditex, C&A, New Yorker", se mai precizează în comunicat.

În topul mondial al ţărilor cu cea mai bună prezenţă a comercianţilor internaţionali conduce Marea Britanie cu un procentaj de 58%, urmată de Emiratele Arabe Unite (54%) şi SUA (50%).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici