Romtelecom scoate la licitaţie 10 proprietaţi imobiliare cu un preţ de pornire de 3,6 milioane euro

Romtelecom a scos la licitaţie un număr de 10 proprietaţi imobiliare situate în Bucureşti şi judeţele Iaşi, Galaţi, Brăila, Tulcea, Vrancea şi Hunedoara, preţul de pornire cumulat ridicându-se la 3,61 milioane de euro, fără TVA, potrivit datelor operatorului telecom remise la solicitarea MEDIAFAX.

484 afișări
Imaginea articolului Romtelecom scoate la licitaţie 10 proprietaţi imobiliare cu un preţ de pornire de 3,6 milioane euro

Romtelecom scoate la licitaţie 10 proprietaţi imobiliare cu un preţ de pornire de 3,6 milioane euro (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

"Preţul la care se va încheia o potenţială tranzacţie este cel pe care ofertanţii vor fi dispuşi să îl plătească, dar ţinând cont de preţurile solicitate de Romtelecom, astfel încât vânzarea să poată fi perfectată", se mai spune în răspunsul operatorului.

Data limită de depunere a ofertelor este 5 septembrie, iar licitaţia va avea loc în perioada 8 septembrie - 31 octombrie.

Operatorul acceptă oferte atât pentru întregul pachet de proprietaţi, cât şi individuale.

TITLURILE ZILEI

În Bucureşti, Romtelecom vrea să vândă un spaţiu comercial situat pe Calea Giuleşti 43 şi patru construcţii amplasate în Strada Nicolae Iorga 5, cu o suprafaţă totală de 390 metri pătraţi, plus un teren de 845 metri pătraţi. Preţul de pornire pentru spaţiul comercial este de 353.229 euro, iar proprietatea din Strada Nicolae Iorga 5 are un preţ de pornire de 850.000 euro.

Operatorul vrea să vândă trei proprietăţi situate în oraşul Iaşi, al căror preţ de pornire cumulat este de 1,23 milioane de euro.

În cazul celorlalte proprietăţi imobiliare, Romtelecom a stabilit un preţ de pornire care variază între 90.010 şi 362.383 euro.

Compania Romtelecom, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa telecom, este controlată de grupul elen OTE - 54,01% şi statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională, cu 45,99%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici