Rubla a urcat faţă de dolar la cel mai înalt nivel din decembrie 2014

Moneda naţională a Rusiei s-a apreciat joi în raport cu dolarul american pentru a patra şedinţă consecutiv, urcând la cel mai înalt nivel începând cu luna decembrie, în contextul stabilizării cotaţiilor petrolului şi al scăderii cererii pentru valută.

204 afișări
Imaginea articolului Rubla a urcat faţă de dolar la cel mai înalt nivel din decembrie 2014

Rubla a urcat faţă de dolar la cel mai înalt nivel din decembrie 2014 (Imagine: Shutterstock)

Pe piaţa interbancară, rubla se tranzacţiona în jurul orei 14:40 (ora României) la 52,149 unităţi în raport cu dolarul, în creştere cu 2,8% faţă de inchiderea de miercuri. O cotaţie mai ridicată a fost înregistrată pe 1 decembrie 2014, relatează MarketWatch.

Faţă de euro, moneda rusă se tranzacţiona la 56,049 unităţi, cel mai ridicat nivel începând cu 24 noiembrie. Raportat la închiderea de joi, rubla a câştigat 2,9%.

Rubla a intrat pe o pantă ascendentă faţă de dolar şi euro încă din luna ianuarie, creşterea accelerând în ultimele zile, odată cu scăderea cerererii pentru valută din partea companiilor. De asemenea, populaţia a început să vândă din economiile în valută acumulate la finele anului trecut, când rubla a scăzut la niveluri record faţă de dolar şi euro.

De la începutul anului, rubla a înregistrat cea mai bună evoluţie dintre monedele naţionale ale lumii, o întoarcere cu 180 de grade comparat cu anul trecut, când a pierdut, în doar câteva luni, peste 50% din valoare, atât din cauza scăderii abrupte a preţului petrolului pe pieţele internaţionale, cât şi pe fondul sancţiunilor economice externe, potrivit RT News.

Pe 16 decembrie 2014, rubla s-a depreciat la un minim istoric, de peste 100 de unităţi faţă de dolar, în timp ce cotaţia faţă de euro a coborât la 80 de unităţi. De atunci şi până în prezent, moneda rusă a recuperat peste 40% din valoare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici