Video Rus: Autostrada Transilvania are un "viitor luminos" şi ar putea fi gata în 2017 - VIDEO

Ministrul Transporturilor Ioan Rus apreciază că Autostrada Transilvania are "un viitor luminos" şi estimează că finalizarea construcţiei ar putea avea loc în anul 2017.

2540 afișări

"Gilău - Nădăşel, cred că într-o lună începem lucrările, organizare de şantier şi începerea efectivă a lucrărilor, şi din banii din acciza la motorină mai departe, Suplacu de Barcău - Borş, unde, de altfel, o parte din lucrări sunt făcute. (...) Pentru Câmpia - Turzii, înapoi spre Târgu Mureş, avem finanţare europeană, pe fonduri de dezvoltare regională, şi nu avem de la Târgu Mureş la Braşov. Deocamdată, în zona aceasta nu avem identificată o finanţare clară. Vom vedea pe bugetul de anul viitor ce putem introduce", a declarat Rus într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX.

Întrebat despre viitorul acestei autostrăzi, Rus a replicat că acesta este unul "luminos".

"Eu cred că în 2017 o vom avea gata", a mai spus ministrul.

Proiectul autostrăzii Braşov-Borş, denumită Autostrada Transilvania, a fost aprobat în 2003 şi început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde de euro încheiat cu Bechtel, care trebuia executat până în 2012. Contractul a suferit în decursul timpului mai multe modificări, fiind reziliat în mai 2013, statul român plătind companiei americane 37,2 milioane de euro şi datorii de 50 milioane de euro.

Premierul Victor Ponta i-a cerut lui Ioan Rus să sprijine continuarea lucrărilor la această autostradă, oprite în 2005 de "nişte indivizi", precizând că autostrăzile nu aparţin de acest minister, dar amintind că Rus a fost în Guvernul care a iniţiat proiectul.

CNADNR se află sub autoritatea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură.

Întrebat despre eventuala revenire a CNADNR în subordinea Ministerului Transporturilor, Rus a afirmat că aceasta este o chestiune care va fi lămurită de Guvern, probabil după alegerile prezidenţiale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici