Rus către şefii CNADNR, după revenirea companiei la minister: "Voi sta cu ochii pe dumneavoastră! "

Ministrul Transporturilor Ioan Rus a solicitat joi conducerii CNADNR, după revenirea companiei în subordinea instituţiei, să acţioneze conform legii şi în interesul cetăţenilor, a atras atenţia asupra nevoii de performanţă şi a subliniat că nu va tolera abateri de la respectarea angajamentelor.

645 afișări
Imaginea articolului Rus către şefii CNADNR, după revenirea companiei la minister: "Voi sta cu ochii pe dumneavoastră! "

Ioan Rus (Imagine: Codrin Prisecaru/Mediafax Foto)

Ministrul Transporturilor a avut joi prima întâlnire cu managementul şi directorii din structurile regionale ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), după decizia Guvernului de a trece compania în subordinea ministerului.

"Cu această ocazie, ministrul Ioan Rus le-a solicitat tuturor factorilor de răspundere din cadrul CNADNR să acţioneze conform legii şi în interesul cetăţeanului. De asemenea, a atras atenţia asupra nevoii de performanţă a managementului companiei şi a solicitat reacţii prompte în activitatea pe care o desfăşoară. La finalul întâlnirii, ministrul a reamintit conducerii CNADNR că nu va tolera nicio abatere de la respectarea termenelor de execuţie şi a angajamentelor asumate, precizându-le că «Voi sta cu ochii pe dumneavoastră»!", potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor.

Rus declara marţi că după revenirea CNADNR la Ministerul Transporturilor, "cu arme şi bagaje", conducerea va trebui să prezinte un plan de management.

Reţeaua autostrăzilor din România, care totalizează 700 kilometri în prezent, va fi extinsă cu 50 kilometri în acest an şi cu 200 de kilometri în 2016, potrivit datelor anunţate, marţi, de oficial.

CNADNR a funcţionat până în ianuarie 2013 în subordinea Ministerul Transporturilor, fiind ulterior trecută în administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (DPIIS), condus atunci de Dan Şova.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici