Rusia a interzis importul produselor de carne de porc din Republica Moldova

Rusia a interzis importul produselor de carne de porc din Republica Moldova, a anunţat purtătorul de cuvânt al serviciului federal rus pentru siguranţa agroalimentară Rosselhoznadzor, Aleksei Alekseinko, după ce Moscova a invocat nerespectarea cerinţelor Uniunii Vamale şi ale Moscovei în domeniu.

369 afișări
Imaginea articolului Rusia a interzis importul produselor de carne de porc din Republica Moldova

Rusia a interzis importul produselor de carne de porc din Republica Moldova (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Rosselhoznadzor a declarat că interdicţia intră în vigoare începând de marţi şi a fost aplicată după ce o companie din R. Moldova a trimis în Rusia carne care provenea, de fapt, din Germania, relatează Europa Liberă, în pagina online.

Rusia a impus în ianuarie un embargo asupra cărnii de porc din UE, după descoperirea unor cazuri de pestă porcină în Lituania şi Polonia. Interdicţia aplicată de Moscova a afectat mai multe ţări europene, în special Germania, Danemarca, Olanda, care asigurau un sfert din exporturile de produse porcine pe piaţa rusă, în valoare totală anuală de 1,4 miliarde anual.

TITLURILE ZILEI

O delegaţie de la Chişinău s-a aflat luni la Moscova pentru discuţii cu partea rusă pe tema importului de produse de carne.

Rusia a interzis recent şi importul de vinuri din Republica Moldova. Embargoul asupra produselor din carne de porc intervine în momentul în care R. Moldova se pregăteşte de semnarea Acordului de Asociere cu UE.

De altfel, Rusia a fost acuzată în mai multe rânduri că foloseşte sancţiunile comerciale ca un intrument de presiune asupra fostelor republici sovietice, în contextul apropierii de UE.

Pe lângă Republica Moldova, Georgia şi ţările baltice sunt în acest moment vizate de un embargo al Rusiei. În plus, Moscova a anunţat luni că a suspendat parţial importul de produse lactate din Ucraina, în plină criză între cele două ţări după anexarea peninsulei Crimeea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici