Rusia anunţă că va taia azi o parte din gazele livrate către Germania. Reacţia guvernului german

Rusia este pe cale să întrerupă furnizarea de gaze naturale către clienţii germani ai Shell. Gazprom, gigantul energetic rus, a declarat marţi că va suspenda exporturile de gaze naturale către Shell începând de miercuri, deoarece compania nu a efectuat plăţi în ruble.

31247 afișări
Imaginea articolului Rusia anunţă că va taia azi o parte din gazele livrate către Germania. Reacţia guvernului german

Rusia anunţă că va taia de mâine o parte din gazele livrate către Germania. Reacţia guvernului german

"Shell Energy Europe Limited a notificat Gazprom Export LLC că nu intenţionează să efectueze plăţile în conformitate cu contractul de furnizare de gaze către Germania în ruble", a precizat Gazprom într-un comunicat pe contul său de Telegram.

Gazprom a precizat că Shell ar pierde până la 1,2 miliarde de metri cubi de gaz anual - doar o mică parte din cei 95 de miliarde de metri cubi pe care ţara îi consumă anual, potrivit Ministerului german al Economiei.

Dar mişcarea Gazprom este totuşi de natură să zdruncine industria germană, care se bazează foarte mult pe gazul de la Moscova. Ţara a reuşit deja să reducă ponderea Rusiei în importurile sale de gaze la 35%, de la 55% înainte de începerea războiului.

Un purtător de cuvânt al guvernului german a declarat pentru CNN Business că acesta "monitorizează situaţia foarte atent".

"Securitatea aprovizionării este garantată", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Anunţul Gazprom vine la doar o zi după ce a anunţat că va opri livrările de gaze către compania energetică daneză Ørsted şi firma olandeză GasTerra şi la câteva săptămâni după ce a închis robinetele către Polonia, Bulgaria şi Finlanda.

În martie, preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat că va întrerupe livrările de gaze către ţările "neprietenoase" care refuză să plătească în ruble, în loc de euro sau dolari, aşa cum este prevăzut în contracte.
D
e atunci, Gazprom a oferit clienţilor o soluţie. Cumpărătorii ar putea face plăţi în euro sau dolari într-un cont Gazprombank din Rusia, care ar converti apoi fondurile în ruble şi le-ar transfera într-un al doilea cont din care s-ar face plata către Rusia. Însă multe companii europene, inclusiv Shell Energy, au refuzat.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici