Salonul Auto Internaţional Bucureşti nu va avea loc nici în 2011

Salonul Auto Internaţional Bucureşti (SIAB) nu va avea loc nici în 2011, după ce a fost anulată şi ediţia din 2009, din cauza absenţei fondurilor necesare, a declarat pentru MEDIAFAX Constantin Stroe, membru al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

35 afișări
Imaginea articolului Salonul Auto Internaţional Bucureşti nu va avea loc nici în 2011

Salonul Auto Internaţional Bucureşti nu va avea loc nici în 2011 (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)

Brent Valmar, directorul general al Porsche România şi vicepreşedinte APIA, a spus că anunţul oficial referitor la o dată de desfăşurare a SIAB va fi făcut saptămâna viitoare, după încheierea adunarii generale OICA (Organizaţia Internaţională a Constructorilor Auto).

Şeful Porsche România, importatorul mărcilor grupului Volkswagen, a precizat că a decis împreună cu reprezentanţii companiei germane să nu participe la eventuale saloane auto pe plan local în 2011, din considerente financiare.

"În ceea ce priveste poziţia marcilor grupului Volkswagen (Volkswagen, Audi, Bentley, SEAT, Skoda şi Porsche- n.r.) pot să declar că, avand în vedere condiţiile economice generale în care ne vom desfăşura activitatea şi anul viitor, precum şi căderea generală de piaţă din ultimii doi ani, nu am înscris în calendarul nostru de activitate participarea la saloane auto în Romania, în anul viitor. Preferăm să ne concentram resursele financiare în direcţia sprijinirii partenerilor din reţelele de distribuţie, în continuarea consecventă a proceselor de şcolarizare şi training pentru tot personalul nostru şi al distribuitorilor, şi în lansarea şi prezentarea de modele noi la punctele noastre de vânzare, respectiv în showroom-urile de marcă, care respectând în totalitate standardele de corporate design ale marcilor respective, sunt de fapt cele mai potrivite locuri atât pentru maşinile, cât şi pentru clienţii noştri", a spus Valmar.

Ultimul SIAB a avut loc în anul 2007, în luna octombrie, într-o locaţie amenajată în apropierea Aeroportului Otopeni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici