Şantierele Fincantieri în România – Vard Brăila şi Vard Tulcea – pregătite să construiască nave militare

Ultimele veşti despre şantierele Vard Tulcea şi Vard Brăila sunt aur curat pentru industria navală din România. Şantierul din Tulcea va construi carenele pentru trei nave pe care VARD, subsidiară a Fincantieri, le va produce pentru Garda de Coastă norvegiană.

3718 afișări
Imaginea articolului Şantierele Fincantieri în România – Vard Brăila şi Vard Tulcea – pregătite să construiască nave militare

Şantierele Fincantieri în România – Vard Brăila şi Vard Tulcea – pregătite să construiască nave militare

Pe lângă această comandă, cele două şantiere din România vor construi coca unui nou vas de expediţie de lux pentru compania germană Hapag-Lloyd Cruises – un contract care a fost semnat în urmă cu doar câteva zile. Este a treia navă de acest tip construită pentru aceeaşi companie. Aceste contracte demonstrează cel mai bine capacitatea şi flexibilitatea şantierelor de la Brăila şi Tulcea de a construi toate tipurile de nave. Şantierele deţinute de Fincantieri în România sunt, de altfel, printre cele mai moderne din ţară şi din Europa şi nu e de mirare acest lucru având în vedere că Grupul a investit masiv aici în ultimii ani.

De-a lungul timpului, activitatea celor două şantiere a fost adaptată progresiv - graţie unei strategii de diversificare implementate de Grup – de la nave pentru operaţiuni offshore şi vase specializate, la nave de expediţie şi croazieră, şantierele fiind suficient de flexibile pentru a urma mersul pieţei. Au expertiza necesară să construiască atât carene pentru nave de croazieră aflate în construcţie pe şantierele Grupului, cât şi nave complete, precum remorchere şi nave de transport, livrate de Vard Brăila şi Vard Tulcea. Efectul a fost o creştere continuă a volumului de muncă, astfel încât cele două şantiere sunt gata astăzi să construiască şi nave militare. Şi asta, în contextul în care Fincantieri a fost desemnat candidat calificat în licitaţia pentru corvetele care vor înzestra Forţele Navale Române. Aşa că, viitorul ar putea fi şi mai promiţător pentru cele două şantiere.
Deţinând aceste şantiere, Fincantieri are un avantaj important în faţa competitorilor. Italienii au demonstrat astfel angajamentul lor pentru România şi, participând la licitaţia pentru corvete, îşi întăresc acest angajament: Fincantieri este un partener de încredere pentru viitorul României.

Citeşte continuarea articolului pe www.monitorulapararii.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici