Sarkozy: Situaţia zonei euro se stabilizează. Europa nu mai este pe marginea prăpastiei

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a declarat duminică, într-o intervenţie televizată, că situaţia pe frontul crizei din zona euro "se calmează" şi "se stabilizează", apreciind că "Europa nu mai este pe marginea prăpastiei".

Sarkozy: Situaţia zonei euro se stabilizează. Europa nu mai este pe marginea prăpastiei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

El a adăugat că deficitul public al Franţei din 2011 este mai bun decât s-a prevăzut, atingând un nivel de 5,4% din Produsul Intern Brut (PIB) sau poate 5,3%, faţă de 5,7%, cât era prevăzut până în prezent.

"Sunt puse elementele unei stabilităţi a situaţiei financiare a lumii şi a Europei", a declarat el într-un interviu acordat duminică mai multor posturi franceze de televiziune. "Europa nu mai este pe marginea prăpastiei", a apreciat şeful statului francez.

Nicolas Sarkozy urmează să anunţe în cursul acestui interviu o serie de măsuri care vor marca finalul mandatului său, înaintea alegerilor prezidenţiale prevăzute pe 22 aprilie şi 6 mai.



comentează şi tu Momentan sunt 6 comentarii
Taguri:
FRANŢA ,
SARKOZY ,
ZONA EURO
COMENTARII
  • marius 30 ian 2012

    REVOLUTIONARU ti se pare cumva ca doar portocalii au furat,si fura in tara asta?JOS TOTI POLITICIENII,sa vina oameni dezinteresati si capabili la conducere.

  • Revolutionaru 30 ian 2012

    singura cale legala pentru a scapa de Basescu:

    alegeri anticipate => 51% din parlamentari voteaza pt suspendare => referendum => Jos Basescu !

    adio PDL, adio UDMR, adio Basescu ! adio sobolanilor si profitorilor portocalii !

  • %%% 30 ian 2012

    @tony sa ma * pe tine si familia ta de * ordinar, basist de rahat

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa