Scumpirea energiei, sub lupa Executivului | Guvernul va cere Parlamentului o anchetă la ANRE pentru întârzierea licitaţiilor

Premierul Mihai Tudose i-a cerut ministrului Energiei, Toma Petcu, să iniţieze demersurile pentru a cere Parlamentului să demareze o anchetă la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), după întârzirea unor licitaţii care a dus la scumpirea electricităţii.

446 afișări
Imaginea articolului Scumpirea energiei, sub lupa Executivului | Guvernul va cere Parlamentului o anchetă la ANRE pentru întârzierea licitaţiilor

„Eu cred că e un moment în care să putem cere Parlamentului în mod public, în numele Guvernului, o anchetă la ANRE, că nu ne sunt subordonaţi nouă. Dar Parlamentul cred că poate să-l întrebe pe dl Havrileţ (n.n.- Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE) de ce îi e cald de vreo două-trei luni şi nu a făcut ce trebuie. Poate facem şi o adresă oficială către Parlament”, a spus premierul Mihai Tudose, adresându-se ministrului Energiei, Toma Petcu.

Ministrul Energiei afirmase în şedinţa Executivului că ANRE este cea care nu a organizat licitaţii pentru achiziţionarea de energie de pe piaţa secundară.

„O să fac o notă către dvs. pentru că Guvernul României poate cere Parlamentului acest lucru. Fac o notă de informare şi cu procedura legală, dvs urmând să decideţi în concesinţă”, a spus Petcu.

Răspunsul premierului a fost prompt: „Tocmai am decis - o facem, că poate-l întreabă cineva şi domnia sa neavând obligaţia să informeze Guvernul, nu puteam să-l deranjăm. E vară, e cald...”.

ANRE a anunţat, luni, că deficitul de ofertă pentru energie este „o deficienţă majoră care nu poate fi clarificată într-un timp mai scurt de 45 zile”, astfel că, inevitabil, au fost amânate licitaţiile pentru furnizorii de ultimă instanţă (FUI).

Recent, ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat că una dintre cauzele scumpirii energiei este amânarea licitaţiilor pentru FUI, furnizorii fiind oarecum forţaţi să evolueze pe Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU, o platformă a bursei de specialitate OPCOM), unde fluctuaţiile de preţ sunt mult mai mari decât pe Piaţa Centralizată pentru Serviciul Universal (PCSU) – unde preţurile au mai multă stabilitate.

În replică, ANRE a comunicat că licitaţia de pe Piaţa Centralizată pentru Serviciul Universal (PCSU) aferentă trimestrului III 2017 „nu poate avea loc, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile necesare începerii şi desfăşurării conform Regulamentului PCSU, aprobat prin ordinul preşedintelui ANRE nr. 65 din 22 iulie 2014”.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici