Şeful BERD: Recuperarea din criză a României şi Bulgariei durează destul de mult faţă de regiune

Economiile României şi Bulgariei revin foarte greu pe creştere, astfel că recuperarea din criză durează destul de mult în comparaţie cu alte state din regiune, a declarat, joi, preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Thomas Mirow.

37 afișări
Imaginea articolului Şeful BERD: Recuperarea din criză a României şi Bulgariei durează destul de mult faţă de regiune

Şeful BERD: Recuperarea din criză a României şi Bulgariei durează destul de mult faţă de regiune (Imagine: Shutterstock/Publimedia)

"România şi Bulgaria revin foarte greu pe creştere, ceea ce înseamnă că au nevoie de destul de mult timp pentru a ieşi din criză faţă de alte state", a spus Mirow, într-un interviu acordat Bloomberg.

Banca anticipează că România va înregistra o creştere a PIB de 1,1% în acest an.

Regiunea Balcanilor rămâne vulnerabilă la riscurile generate de criza datoriilor suverane din Grecia, întrucât revenirea economică acestor state este mai lentă decât în restul Europei de Est, a spus el.

Costurile de finanţare ale Greciei au crescut în ultima perioadă din cauza temerilor că statul ar putea fi nevoit să-şi restructureze datoria. Aceste temeri ar putea afecta băncile cu operaţiuni în Balcani, iar BERD, împreună cu Fondul Monetar Internaţional, vor colabora pentru a împiedica extinderea problemelor, a adăugat Mirow.

"Cred că este un posibil risc şi trebuie atenuat şi controlat. Am fost foarte activi, mai ales în privinţa sectorului financiar, întrucât subsidiarele băncilor elene au un rol important în aceste ţări", a spus preşedintele băncii, cu referire la regiunea Balcanilor.

BERD estimează o creştere economică de 1,9% pentru Balcani anul acesta, la jumătate faţă de ritmul de creştere din restul Europei Centrale şi de Est.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici