- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Senatul a adoptat legea insolvenţei persoanelor fizice
Senatorii au adoptat, marţi, o propunere legislativă privind insolvenţa persoanelor fizice, iniţiată de senatori PDL, dar care a fost susţinută în plen de toate grupurile parlamentare.
Legea menţionează că procedura insolvenţei instituită conform acestui act normativ are ca scop acoperirea creanţelor contra debitorului, precizând că în caz de faliment personal, bunurile debitorului vor fi lichidate în vederea acoperirii datoriilor sale.
Procedura insolvenţei se deschide, potrivit iniţiativei legislative, la cererea debitorului care, odată cu cererea, recunoaşte cu bună credinţă că se află în stare de insolvenţă sau la cererea creditorului care deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă contra debitorului.
Potrivit unui amendament adoptat de senatori deschiderea procedurii insolvenţei pentru persoane fizice, precum şi celelalte procese şi proceduri aferente, sunt în competenţa teritorială a tribunalului în raza teritorială a căruia îşi are locuinţa statornică, domiciliul sau reşedinţa debitorul.
În varianta iniţiala instanţa abilitată să se ocupe de această procedura era judecătoria.
Potrivit proiectului, debitorul care cu bună credinţă a cerut şi a acceptat deschiderea procedurii insolvenţei va putea fi descărcat total sau parţial de datoriile anterioare sau ulterioare deschiderii procedurii, dacă bunurile sale sunt insuficiente pentru plata întregii mase credale şi dacă instanţa i-a acordat beneficiul scuzabilităţii.
Legea mai stabileşte că debitorul de bună credinţă care, fie prin plan, fie prin plata anticipată, a acoperit un minimum de 75% din valoarea totală a creanţelor acceptate în lista creditorilor, va beneficia de închiderea anticipată a procedurii şi de ştergerea din toate registrele de publicitate şi evidenţele publice a consecinţelor juridice ale insolvenţei.
Propunerea legislativă, aşa cum a fost adoptată de senatori, prevede că pot fi supuse procedurii insolvenţei şi persoanele fizice lipsite de capacitate de exerciţiu sau cele cu capacitate de exerciţiu restrânsă aflate în stare de insolvenţă declarată de instanţa competentă, care vor sta în justiţie în procedura prevăzută de această lege prin reprezentanţii lor legali.
Proiectul mai stipulează că pot fi supuse falimentului personal şi persoanele fizice care exercită, de drept sau de fapt, conducerea unor persoane juridice aflate în procedura insolvenţei, precum şi persoanele fizice care au intervenit în mod fraudulos în afacerile unei persoane juridice.
Unul dintre autorii iniţiativei legislative, senatotul Iulian Urban, a menţionat, la dezbaterile în plen, că actul normativ încearcă să asigure un echilibru între poziţia dominantă a băncilor şi cea a consumatorilor, care prin aplicarea acestei legi urmează să fie protejaţi.
Pe de altă parte, el a criticat faptul că, deşi proiectul a fost depus la Biroul permanent al Senatului în data de 9 septembrie 2009, a primit punctul de vedere al Guvernului abia după cinci luni.
Deşi a apreciat o parte dintre prevederile din proiectul de act normativ, reprezentantul Guvernului, Rodica Constantinescu, a menţionat că Executivul se pronunţă împotriva adoptării propunerii legislative.
În replică, senatorul PSD Olguţa Vasilescu s-a declarat intrigată că nici măcar senatorii PDL nu reuşesc să obţină sprijinul Guvernului pentru iniţiativele parlamentarilor democrat-liberali. Ea a anunţat că grupul PSD va vota în favoarea adoptării propunerii legislative.
Un anunţ similar a făcut şi liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti. "Să dăm un semnal politic pentru societatea românească, pentru mediul de afaceri prin adoptarea acestei iniţiative legislative", le-a cerut el colegilor senatori.
El a menţionat că proiectul va putea fi îmbunătăţit atunci când va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor.
Şi senatorul independent Serioja Chivu a anunţat că grupul senatorial mixt susţine adoptarea proiectului, un anunţ similar fiind făcut şi de senatorul UDMR Verestoy Attila. "Se vede că avem o unanimitate pentru susţinerea oamenilor care suferă şi care de cele mai multe ori suferă pe nedrept", a constatat senatorul.
După aceste declaraţii, reprezentantul Guvernului, Rodica Constantinovici, a admis că obiecţiile de legalitate pe care le-a invocat în cazul propunerii legislative propuse de senatorii PDL vor putea fi corijate la Camera Deputaţilor, care este Cameră decizională.
Proiectul de lege, adoptat cu 76 de voturi "pentru" şi trei voturi "împotrivă", îi are ca iniţiatori pe senatorii PDL Iulian Urban, Iulian Bădescu, Gheorghe Bârlea, Gheorge David, Nicolae Dobra, Sorin Fodoreanu, Daniel Humelnicu, Toader Mocanu, Sorina Plăcintă, Ion Ruţeţ, Iosif Secăşan, Dumitru Staicu şi Tudor Udriştoiu.
Propunerea legislativă a fost dezbătută de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.
-
Antonescu: În peste jumătate din judeţele şi municipiile ţării victoria USL este categorică
Politic ieri, 23:49
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, vineri seară, că USL este sigură de victorie la alegerile locale în peste jumătate dintre judeţele ţării, în vreme ce în unele zone, cum ar fi Neamţ, Suceava, Cluj sau Prahova, PDL "încă îşi face de cap ca în codru", ceea ce reprezintă "o problemă" a USL. citeşte tot
-
Diaconu despre Roşia Montană: Preşedintele ţării a avut dreptate - ori pe stânga, ori pe dreapta
Social ieri, 23:09
Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat, vineri seară, la Alba Iulia, că preşedintele Traian Băsescu "a avut perfectă dreptate" când a vorbit despre proiectul de la Roşia Montană şi a cerut expunerea unei poziţii "ori pe stânga, ori pe dreapta". citeşte tot





E putin !Trebuie sa se aprobe o lege care sa stabileasca clar bancilor :Ori faceti treaba si incepeti creditarea ori inchideti si ne lasati !Ce tot o freaca bancherii astia atata !?Ca nu mai au incredere ,ca sa mai astepte !O sa inceapa creditare cand e mort totul !?Toate bancile parca au inebunit !Stau cu dosarele noastre la analiza luni de zile !Ce-i asta !Daca nu sunt capabili sa ne lase !Dece trebuie sa ne milogim asa de ei ,au ajuns astia de zici ca ei sunt alfa si omega .