Soluţia PSD la criza asigurărilor auto. Cum se raportează la subiectul privind plafonarea preţului RCA

Intrarea în insolvenţă a Euroins este un lucru extrem de îngrijorător, declară la RFI vicepreşedintele PSD Gabriel Zetea. Social-democraţii propun intrarea unui nou jucător pe piaţă, susţinut financiar de stat, prin CEC şi EximBank, dar şi plafonarea preţului RCA, la nivelul dinainte de creştere.

103 afișări
Imaginea articolului Soluţia PSD la criza asigurărilor auto. Cum se raportează la subiectul privind plafonarea preţului RCA

Soluţia PSD la criza asigurărilor auto. Cum se raportează la subiectul privind plafonarea preţului RCA

„Nu este primul caz (intrarea în insolvenţă a Euroins - n.r.) şi este extrem de îngrijorător. Aceste falimente sau insolvenţe, reorganizări nu fac decât să ducă la creşterea preţului RCA pentru fiecare dintre români. PSD are soluţii, pe care le vom propune întâi şi întâi în cadrul coaliţiei, sperăm să avem acceptul partenerilor de la PNL şi de la UDMR, odată ce dispare un jucător de pe piaţă, el trebuie înlocuit. Există posibilitatea ca statul român să susţină intrarea pe piaţă a unui nou jucător, a unui nou asigurator, care să aibă în spate finanţarea statului român şi care să regleze cumva preţurile de pe piaţă. Vedem în ceea ce priveşte anul trecut au crescut de exemplu poliţele RCA şi anul trecut şi s-a triplat aproape profitul pe care l-au avut asiguratorii, deşi ei se plâng că preţul poliţelor RCA este mult prea mic şi nu le acoperă cheltuielile”, spune Gabriel Zetea.

El afirmă că există o discrepanţă foarte mare între susţin asigurătorii şi rezultatele financiare ale acestor agenţi economici.

„Eu, personal, nu înţeleg şi nici PSD-ul nu are cum să înţeleagă de ce ASF a venit întâi şi-ntâi în această lună cu creşterea poliţelor RCA şi abia apoi începem să discutăm despre plafonare. Nu, plafonarea trebuie făcută la preţurile dinainte şi asta este a doua soluţie pe care o avem, plafonăm preţurile RCA, pentru că în acest moment este evident că profiturile obţinute de aceste companii sunt mult prea mari, în comparaţie cu posibilitatea de suportabilitate a populaţiei. Deci intrarea unui nou jucător pe piaţă, susţinut financiar de către statul român, de către băncile de stat, CEC, EximBank şi apoi plafonarea preţului RCA, dar la nivelul dinainte de creştere”, încheie Zetea.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
zetea,
rca,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici