Şomaj tehnic şi de la 1 iunie: Cine poate primi în continuare indemnizaţia de sprijin. Noile prevederi, publicate în Monitorul Oficial

  • Dacă activezi într-un domeniu în care restricţiile vor fi păstrate, vei beneficia de şomaj tehnic şi de la 1 iunie.
  • Şi persoanele fizice autorizate (PFA) şi alţi profesionişti vor putea primi în continuare indemnizaţia de sprijin.
  • Şomajul tehnic va fi păstrat până ce activitatea poate fi reluată, potrivit unei OUG publicate vineri.
14378 afișări
Imaginea articolului Şomaj tehnic şi de la 1 iunie: Cine poate primi în continuare indemnizaţia de sprijin. Noile prevederi, publicate în Monitorul Oficial

Şomaj tehnic şi de la 1 iunie, până îţi reiei activitatea. Noile prevederi, publicate în Monitorul Oficial

Şomajul tehnic va fi acordat şi de la 1 iunie în acele domenii în care se menţin restricţii, până la ridicarea acestora, stabileşte OUG 92/2020, publicată vineri în Monitorul Oficial. 

În forma iniţială, discutată joi de Guvern, scria că măsura de sprijin va putea fi păstrată până la finalul anului în cazul domeniilor ce nu-şi pot relua activitatea. 

Indemnizaţia de şomaj tehnic este de 75% din salariul de bază, dar statul acoperă cel mult 75% din câştigul salarial mediu brut. În cazurile în care suma de la stat nu acoperă 75% din salariul de bază, firmele pot acoperi diferenţa. 

Nu doar angajaţii, ci şi persoanele ce lucrează pe cont propriu vor putea primi, în continuare, indemnizaţia de şomaj tehnic. Astfel, PFA-urile, persoanele cu profesii liberale sau cele care lucrează pe drepturi de autor vor putea solicita de la stat, lunar, suma de 4.072 de lei brut, echivalentul a 75% din salariul mediu pe economie. 

Subvenţionarea de la stat a indemnizaţiilor de şomaj tehnic, atât pentru salariaţii cu contracte de muncă suspendate. cât şi pentru profesioniştii ce au întrerupt activitatea din cauza epidemiei, a început la jumătatea lunii martie, odată cu declararea stării de urgenţă pe teritoriul României. Ulterior, măsura a fost prelungită de Executiv până la 31 mai. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici