Soros şi-a lichidat aproape total investiţiile de 800 de milioane de dolari în aur

Miliardarul american George Soros şi-a lichidat în primul trimestru aproape în întregime plasamentele de 800 de milioane de dolari în aur, înainte de un declin al cotaţiilor materiilor prime cauzat chiar de informaţia că îşi retrage investiţiile.

404 afișări
Imaginea articolului Soros şi-a lichidat aproape total investiţiile de 800 de milioane de dolari în aur

Soros şi-a lichidat aproape total investiţiile de 800 de milioane de dolari în aur (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Managerul de fond John Paulson şi-a menţinut expunerea pe aur, iar la retragerea lui Soros de pe acest segment s-au alăturat alte nume mari din industria financiară, între care Eric Mindich şi Paul Touradji, potrivit unor documente transmise Comisiei pentru Bursă şi Valori Mobiliare din SUA.

Aurul se tranzacţionează în prezent uşor sub pragul de 1.500 de dolari pe uncie.

Soros, care s-a arătat în ultimii ani încrezător în evoluţia aurului, şi-a redus participaţia în SPDR Gold Trust, cel mai mare fond de plasamente în aur, la şapte milioane de dolari, de la 655 milioane de dolari în decembrie. De asemenea, miliardarul a lichidat o participaţie de cinci milioane de acţiuni la iShares Gold Trust. Valoarea totală a investiţiilor în aur ale lui Soros era de 774 milioane de dolari la sfârşitul anului trecut.

Aurul a atins un nivel record peste 1.575 dolari pe uncie la 2 mai, însă a scăzut ulterior cu mai mult de 5%, declin cauzat, în parte, de un articol apărut în cotidianul Wall Street Journal potrivit căruia fondul lui Soros, cu active de 28 miliarde de dolari, vinde plasamentele în aur.

Eric Mindich, care conduce Eton Park Capital Management, şi-a înjumătăţit participaţia la SPDR la 326 milioane de dolari, în timp ce Touradji Capital Management, unul dintre cele mai mari fonduri de hedging orientate spre piaţa materiilor prime, a vândut acţiuni la SPDR în valoare de circa 25 milioane de dolari.

Paulson, care a avut anul trecut cele mai mari câştiguri dintre managerii de fonduri de investiţii, a păstrat plasamente de 4,4 miliarde de dolari în fondul SPDR şi a rămas astfel cel mai mare acţionar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici