Speculaţiile privind intrarea Greciei în default au câştigat teren vineri

Speculaţiile privind intrarea Greciei în default (incapacitate de plată) au câştigat teren vineri, iar angajamentul grupului G20 al celor mai mari economii ale lumii de a împiedica criza datoriilor de stat din zona euro să afecteze băncile şi economia globală a stabilizat pieţele.

1182 afișări
Imaginea articolului Speculaţiile privind intrarea Greciei în default au câştigat teren vineri

Speculaţiile privind intrarea Greciei în default au câştigat teren vineri (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Două ziare elene susţin că ministrul grec al Finanţelor, Evangelos Venizelos, ar fi afirmat că intrarea în default ordonat, cu un "haircut" de 50% pentru deţinătorii de obligaţiuni, este unul dintre cele trei scenarii posibile pentru a pune capăt crizei din Grecia, transmite Reuters.

Venizelos a calificat, într-un comunicat, informaţiile publicate de presă drept diversiuni care distrag atenţia de la implementarea programului convenit cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Klass Knot, membru în consiliul Guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE), a declarat pentru un ziar olandez că intrarea Greciei în default nu mai poate fi exclusă. Knot este primul oficial al BCE care vorbeşte deschis despre această perspectivă.

"Este un scenariu. Nu spun că Grecia nu va intra în faliment. Toate eforturile sunt îndreptate către prevenirea acestei posibilităţi, însă sunt mai puţin încrezător decât acum câteva luni în excluderea falimentului", a arătat Knot, menţionând că se întreabă dacă "grecii îşi dau seama cât de serioasă este situaţia".

Totodată, vineri au apărut tot mai multe semnale care sugerează că guvernele europene ar putea lua măsuri în privinţa recapitalizării băncilor vulnerabile.

Şeful Agenţiei de reglementare a pieţelor financiare din Franţa a declarat că 15-20 de bănci europene au nevoie de capital suplimentar, însă niciuna dintre acestea nu este franceză.

Comisia Europeană a arătat că băncile europene au primit deja, din 2008, fonduri de 420 miliarde euro destinate recapitalizării, şi că sunt în consecinţă mult mai solide decât acum trei ani.

"Recapitalizarea băncilor europene este în derulare, se întâmplă deja", a declarat purtătorul de cuvânt al CE Olivier Bailly.

Acţiunile europene au revenit uşor de la minimele ultimelor 26 de luni atinse joi, sprijinite de asigurările date de miniştrii finanţelor şi şefii de bănci centrale din statele G20, care au primis că vor lua toate măsurile necesare pentru a menţine stabilitatea sistemului bancar şi pieţelor financiare.

Un comunicat transmis joi seară după o reuniune a oficialilor G20 la Washington arată că ţările din zona euro vor implementa măsuri de creştere a flexibilităţii Fondului European de Stabilitate Financiară şi de maximizare a eficacităţii mecanismului.

Nu este clar însă la ce măsuri concrete se referă comunicatul G20, dincolo de lărgirea prerogativelor Fondului.

Ziarul Ta Nea scrie că Venizelos le-a spus parlamentarilor puterii, în spatele uşilor închise, că principalul scenariu al guvernului este respectarea planurilor de austeritate pentru a primi cel de-al doilea program de finanţare externă, de 109 milairde euro, şi a evita falimentul.

Alternativele ar fi ori restructurarea datoriilor Greciei cu o reducere de 50% a valorii obligaţiunilor guvernamentale, ori intrarea în default dezordonat, a afirmat Venizelos, potrivit presei elene.

Acţiunile băncilor greceşti au scăzut cu 5% în urma apariţiei informaţiilor, determinându-l pe Venizelos să reacţioneze.

"Toate celelalte, discuţii, zvonuri, comentarii sau scenarii care ne distrag atenţia de la acest obiectiv central şi de la obligaţia politică a Greciei nu ajută responsabilitatea europeană comună la care ne-am angajata", a arătat el într-un comunicat.

Comisarul european pentru economie, Olli Rehn, a declarat în timpul unui discurs susţinut la Washington că UE face tot posibilul pentru a evita un default necontrolat. El nu a respins în mod explicit o restructurare ordinată a datoriilor Greciei, pe care mulţi economişti o consideră inevitabilă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici