Sporul natural al populaţiei a fost negativ în luna ianuarie

  • Sporul natural al populaţiei a fost negativ în luna ianuarie 2020.
  • Decedaţii au avut un excedent faţă de născuţii-vii de 7.381 persoane, informează Institutul Naţional de Statistică.
  • Sporul natural a fost negativ atât în luna ianuarie 2020, cât şi în ianuarie 2019.
195 afișări
Imaginea articolului Sporul natural al populaţiei a fost negativ în luna ianuarie

Sporul natural al populaţiei a fost negativ în luna ianuarie

În luna ianuarie 2020 s-a înregistrat naşterea a 15.971 copii, cu 1.012 mai mulţi copii decât în luna decembrie 2019, iar numărul deceselor a fost de 23.352, cu 731 decese mai puţine decât în luna decembrie 2019

Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna ianuarie 2020 a fost de 91 copii, în scădere cu 3 decese faţă de luna decembrie 2019.

În luna ianuarie 2020, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 4.356 căsătorii, cu 2.545 mai puţine decât în luna decembrie 2019. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 836, cu 1.519 mai puţine decât în luna decembrie 2019.

Numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 998 în luna ianuarie faţă de aceeaşi lună din 2019, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 3484 mai mic faţă de luna ianuarie 2019.

Sporul natural a fost negativ atât în luna ianuarie 2020 (-7.381 persoane), cât şi în luna ianuarie 2019 (-9.867 persoane).

Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 13 mai mic în luna ianuarie 2020, decât cel înregistrat în luna ianuarie 2019.

Numărul căsătoriilor a fost, în luna ianuarie 2020, cu 914 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 60 divorţuri mai puţine în luna ianuarie 2020, decât în luna ianuarie 2019.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici