Statele UE discută ce instituţii europene ar putea recapitaliza băncile cu probleme

Guvernele statelor din Uniunea Europeană analizează posibilitatea mandatării instituţiilor financiare europene să recapitalizeze băncile europene care au nevoie de sprijin, a declarat vineri, la Forumul Economic de la Davos, premierul elen George Papandreou.

Statele UE discută ce instituţii europene ar putea recapitaliza băncile cu probleme (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

Papandreou a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă se discută despre o soluţie colectivă de recapitalizare a băncilor la nivelul UE care ar avea nevoie de fonduri de mărime similară cu programul TARP introdus la sfârşitul anului 2008 în SUA.

"Sunt chestiuni care sunt discutate serios acum. Cine va face acest lucru, dacă va fi necesar? Fondul European de Stabilitate Financiară EFSF? BCE (Banca Centrală Europeană)? Aceste probleme sunt pe masa discuţiilor", a arătat oficialul elen.

UE va derula în acest an o nouă serie de teste de stres în sistemul financiar european, după ce exigenţa evaluărilor derulate anul trecut a fost pusă sub semnul întrebării.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
BĂNCI ,
UE ,
RECAPITALIZARE
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa