Statul a reuşit să vândă tot pachetul de acţiuni Transelectrica scos la vânzare

Statul a reuşit să vândă integral pachetul de 15% din acţiunile Transelectrica (TEL) vizat în oferta publică, în condiţiile în care investitorii de retail au subscris de două ori cota alocată, iar investitorii instituţionali au ajuns la 88% din tranşa pusă la dispoziţie.

578 afișări
Imaginea articolului Statul a reuşit să vândă tot pachetul de acţiuni Transelectrica scos la vânzare

Statul a reuşit să vândă tot pachetul de acţiuni Transelectrica scos la vânzare (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

Investorii au plasat marţi, până la ora 16:16, ordine pentru 45,01% din ofertă, astfel că subscrierile acopereau 100,22% din titlurile vizate în operaţiune.

Oferta prin care statul vrea să vândă 15% din acţiunile Transelectrica a început la 14 martie şi se va încheia marţi, 27 martie, la ora 17:00.

Valoarea ordinelor plasate a ajuns la 166,9 milioane lei (38,2 milioane euro).

Subscrierile au fost realizate la preţuri care au atins minimul şi maximul din ofertă, respectiv 14,9 lei şi 19,2 lei. Cele mai multe acţiuni au fost subscrise la preţuri între 14,9 lei/titlu şi 15,51 lei/acţiune.

Potrivit brokerilor, în ultimele ore ale şedinţei o parte dintre investitorii care au subscris în ofertă au început să ridice preţurile la care au plasat iniţial ordinele, astfel că oferta s-ar putea executa la un preţ de aproximativ 15 lei/acţiune. Preţul de execuţie va fi anunţat joi.

Preţul de execuţie va fi stabilit în urma însumării tuturor ordinelor de cumpărare în ordinea descrescătoare a preţului până se ajunge ca ofertele investitorilor să echivaleze cu numărul total al acţiunilor scoase la vânzare de către stat.

Investitorii mari au subscris 79,4% din acţiunile din ofertă, iar micii investitori au plasat ordine pentru 20,82% din titluri. Subscrierilor marilor investitori au cumulat 131,7 milioane lei (30,1 milioane euro), iar pe tranşa micilor investitori ordinele au fost în valoare de 35,1 milioane lei (8 milioane euro). Subscrierile investitorilor mari reprezintă 88,22% din titlurile de pe tranşa lor, iar în cazul micilor investitori cererea a depăşit oferta de peste două ori.

Pentru investitorii instituţionali sunt alocate 90% din titlurile scoase la vânzare, iar micii investitori au o tranşă de 10%. Dacă o tranşă este insuficient subscrisă, iar cealaltă suprasubscrisă, atunci acţiunile rămase dintr-o tranşă vor fi alocate către cealaltă. Tranşa investitorilor mari este destinată celor care subscriu de minim 500.000 de lei, iar cea pentru micii investitori este alocată pentru subscrierile de sub 500.000 de lei.

Calculat la preţul minim cerut de stat pachetul scos la vânzare este evaluat la 163,8 milioane lei (37,6 milioane euro), iar raportat la cotaţia maximă valoarea este de 211,1 milioane lei (48,4 milioane euro).

Subscrierile sunt realizate prin sistemul Bursei de Valori Bucureşti, astfel că investitorii pot cunoaşte volumul subscrierilor şi preţurile la care acestea au fost realizate.

Oferta este intermediată de consorţiul format din Banca Comerciala Română, Intercapital Invest şi Swiss Capital.

Ministerul Economiei deţine 73,68% din titlurile Transelectrica, iar Fondul Proprietatea are o participaţie de 13,49%. Un pachet de 12,81% din titluri este deţinut de alţi acţionari. Compania este listată la Bursă din 2006.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici