Statul şi Nuclearelectrica vor păstra 30% din firma mixtă care ar putea construi reactoarele 3 şi 4

Statul vrea să cedeze unui potenţial investitor privat 51% din proiectul de 6,5 miliarde de euro al reactoarelor nucleare 3 şi 4 din Cernavodă, dar va păstra, alături de Nuclearelectrica (SNN), cel puţin 30% din acţiuni.

273 afișări
Imaginea articolului Statul şi Nuclearelectrica vor păstra 30% din firma mixtă care ar putea construi reactoarele 3 şi 4

Statul şi Nuclearelectrica vor păstra 30% din firma mixtă care ar putea construi reactoarele 3 şi 4 (Imagine: Cristi Cimpoes/Mediafax Foto)

Pentru început se va crea o societate mixtă din aportul exclusiv în numerar al Nuclearelectrica şi al investitorului privat selectat, corespunzător unor cote de 49%, respectiv 51%, se arată într-o strategie a Nuclearelectrica privind atragerea unui partener în această investiţie.

Strategia va fi supusă aprobării AGA Nuclearelectrica din 22 august.

Nuclearelectrica va contribui iniţial la capitalul social al firmei mixte cu aport în numerar în funcţie de necesităţi, dar nu mai mult de 2 milioane de euro, reprezentând 49% din capitalul iniţial al firmei mixte. Firma mixtă se va transforma, după doi ani, în producător independent de electricitate (IPP)

TITLURILE ZILEI

În această societate mixtă, Nuclearelectrica va transfera valoarea investită în EnergoNuclear (firma mixtă creată pentru acest proiect în urmă cu mai mulţi ani şi care este acum controlată integral de Nuclearelectrica).

Ulterior fazei iniţiale de constituire a firmei mixte, se va avea în vedere valorificarea investiţiei efectuate de Nuclearelectrica în EnergoNuclear, urmărindu-se obiectivul principal ca Nuclearelectrica să deţină o participare în firma mixtă, în afara aporturilor iniţiale şi după caz, care să asigure protejarea investiţiilor Nuclearelectrica în EnergoNuclear.

"În cadrul procesului se va avea în vedere şi contribuţia statului român cu apă grea, dar momentul şi modalitatea efectivă prin care se va realiza contribuţia vor fi stabilite ulterior constituirii noii companii mixte. (...) Investitorul privat va deţine în permanenţă minimum 51% din joint venture, având dreptul la aporturi suplimentare atunci când această condiţie n-ar mai fi îndeplinită datorită
aporturilor celorlalţi acţionari", se arată în strategie.

După îndeplinirea anumitor condiţii care vor fi agreate cu investitorul privat printr-un memorandum de înţelegere, Nuclearelectrica va avea dreptul de a contribui cu aport în numerar pentru păstrarea cotei de 49% în firma mixtă.

În firma mixtă, Nuclearelectrica va avea dreptul de a participa cu aport în natură reprezentat de activele existente în proprietatea sa destinate proiectului, printre care şi 75 de tone de apă grea. Nuclearelectrica nu va avea obligaţia să furnizeze apă grea pentru reactoarele 3 şi 4.

De asemenea, statul român va avea dreptul de a intra în structura acţionariatului cu aport în natură, la orice dată ulterioară constituirii firmei mixte, cu respectarea procentului minim de deţinere de către investirtorul privat.

"Se va avea în vedere ca participaţia cumulată a Nuclearelectrica şi, după caz, a statului român să nu scadă sub 30% din capitalul social", potrivit strategiei de atragere a investitorilor în proiectul reactoarelor 3 şi 4.

Cerinţa principală este ca investitorul privat să poată dovedi că are capabilităţi în construcţia de reactoare nucleare şi în finanţarea, din surse propii sau atrase, a unor astfel de investiţii.

De asemenea, având în vedere că centrala din Cernavodă este proiectată să funcţioneze cu tehnologie canadiană CANDU 6, investitorul privat care va fi selectat va trebui să demonstreze că ştie să construaiscă şi să administreze în condiţii de siguranţă reactoare nucleare dotate cu o astfel de tehnologie.

Documentul precizează că la nivelul autorităţilor române se află în stadii diferite de analiză o serie de măsuri menite să stimuleze interesul investiţional pentru proiectele în capacităţi energetice bazate pe tehonologii cu emisii reduse de carbon.

O variantă este posibilitatea contractării, de către societatea de proiect, a energiei electrice înainte de obţinerea licenţei de producător, atât pe platforma OPCOM cât şi în afara acesteia şi dezvoltarea unui mecanism de tip CfD (contracte pentru diferenţă), model utilizat în cadrul reformei pieţei de electricitate din Marea Britanie, care are în vedere susţinerea investiţiilor din domeniul energetic în capacităţi de producţie cu emisii reduse de carbon.

O altă variantă discutată de autorităţi este posibilitatea garanţiei de stat drept un instrument necesar pentru securizarea finanţării investiţiilor mari de infrastructură energetică, care aduc plus valoare în plan economic şi social.

Ultimii doi investitori privaţi de la reactoarele 3 şi 4 CNE, Enel (Italia) şi ArcelorMittal România, au decis la finele lui 2013, să părăsească proiectul reactoarelor nucleare 3 şi 4, astfel că Nuclearelectrica a rămas unicul acţionar implicat în acest proiect.

Proiectul construcţiei celor două reactoare a fost iniţiat în 2007, iar lucrările erau planificate să înceapă în 2010. Din compania de proiect au făcut parte iniţial Enel (Italia), ArcelorMittal România, Nuclearelectrica, CEZ (Cehia), RWE (Germania), Iberdrola (Spania) şi GDF Suez (grup franco-belgian).

Acordul de investiţii pentru construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4 a fost semnat iniţial în 2008 şi apoi a fost prelungit de mai multe ori, până la 31 decembrie 2013.

Nemulţumite de evoluţia discuţiilor, CEZ, RWE, Iberdrola şi GDF Suez au renunţat la sfârşitul anului 2010 la investiţie, astfel că statul a ajuns să deţină 84,85% din compania de proiect.

Guvernul speră să construiască reactoarele cu investitori chinezi. Nuclearelectrica are semnată o scrisoare de intenţie cu compania China General Nuclear Power Group (CGN) privind construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă.

Statul deţine, prin Departamentul pentru Energie, 81,3% din acţiunile Nuclearelectrica, iar Fondul Proprietatea controlează 9,7% din titluri. Nuclearelectrica acoperă aproximativ 18% din necesarul anual de electricitate al României.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici