Statul va plăti jumătate din cheltuiala salarială aferentă la firme care creează minimum 20 posturi

Statul va plăti jumătate din valoarea totală a cheltuielilor salariale aferente pentru firmele care creează minimum 20 locuri de muncă, a anunţat premierul Victor Ponta.

1271 afișări
Imaginea articolului Statul va plăti jumătate din cheltuiala salarială aferentă la firme care creează minimum 20 posturi

Statul va plăti jumătate din cheltuiala salarială aferentă la firme care creează minimum 20 posturi (Imagine: Shutterstock)

"Pentru companiile care creează minim 20 de locuri de muncă, statul va plăti jumătate din valoarea totală a cheltuielii salariale. Deci, nu e vorba de o scădere a impozitului sau a contribuţiilor sociale, e vorba de jumătate din cheltuiala salarială, din tot ce în limbajul comun înseamnă salariul pe care îl plăteşte angajatorul privat", a spus Ponta.

Schema de ajutor de stat a fost convenită că Fondul Monetar Internaţional.

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a precizat că statul va suporta din costul salarial atât salariul net, cât şi taxele aferente, iar schema de ajutor va fi valabilă timp de şapte ani, cu începere de la 1 iulie 2014.

Normele de aplicare vor fi prezentate la începutul lunii aprilie, astfel încât să fie posibile preînscrieri până la 1 iulie.

Conform sistemului pregătit de autorităţi, firmele vor achita întregul cost salarial pentru locurile de muncă nou-create, dar vor deconta trimestrial jumătate din acest cost. Condiţia, atât pentru firmele nou-înfiinţate, cât şi pentru cele aflate deja în funcţiune, este să fie create minimum 20 locuri de muncă. Firmele care creează minimum 20 locuri de muncă într-un an pot apela la această schemă de ajutor şi pe parcursul următorilor ani de aplicare a sistemului, în aceleaşi condiţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici