Stroe reduce posturile din structura centrală a Ministerului Transporturilor "pentru că se taie frunza la câini" / Care e cel mai mare salariu din MT / Ce se va întâmpla la Tarom

Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a declarat marţi, în cadrul comisiei parlamentare pentru Transporturi şi Infrastructură, că va reduce numărul angajaţilor din structura centrală a Ministerului Transporturilor la 300, de la 438, "pentru că se taie frunza la câini".

2189 afișări
Imaginea articolului Stroe reduce posturile din structura centrală a Ministerului Transporturilor "pentru că se taie frunza la câini" / Care e cel mai mare salariu din MT /  Ce se va întâmpla la Tarom

Stroe: Din peste 400 de posturi din structura centrală a Ministerului Transporturilor vor rămâne doar 300, "pentru că se taie frunza la câini" / Care e cel mai mare salariu din MT / Ce se va întâmpla la Tarom

Comentând reorganizarea pe care intenţionează să o realizeze în cadrul companiei aeriene Tarom, ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a declarat că procesul de restructurarea va avea loc inclusiv în structura centrală a ministerului pe care îl conduce.

„În ceea ce priveşte restructurarea, da, se va face, se va face ferm, pentru că trebuie, nu de dragul de a o face, inclusiv în structura centrală a Ministerului Transporturilor. Am analizat cu secretarul general situaţia şi din 438 de posturi vom rămâne cu 300, foarte rapid, pentru că se taie frunză la câini în multe birouri din Ministerul Transporturilor”.

În ceea ce priveşte compania Tarom, ministrul a declarat că „trebuie să umblăm la structura de personal. Nu ştim dacă vom vorbi şi de numărul de personal. Trebuie să procedăm de urgenţă la o restructurare a companiei”.

Cel mai mare salariul în MT este de 5.300 de lei net - al secretarilor de stat. Un consilier al ministrului câştigă 2.300 de lei, iar un şofer şi o femeie de serviciu au 1.400 de lei.

Felix Stroe a explicat, la finalul şedinţei din comisia pentru transporturi, că angajaţii din cadrul structurii centrale vor fi relocaţi în alte instituţii aflate în subordinea ministerului.

„Funcţionarii din cadrul Ministerului Transporturilor vor putea să fie relocaţi în sectoarele unde este nevoie, la instituţiile subordonate, la instituţiile de control, la companiile naţionale. Nu le reproşez nimic. Este vorba să avem un aparat care să fie competent, numeric să fie de ajuns şi să fie bine plătiţi”, a explicat ministrul Stroe.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici