STUDIU: Un sfert din managerii din America de Nord acordă bonusuri pentru incompetenţă

Aproape 25% din managerii din America de Nord acordă prime angajaţilor cu rezultate slabe, care nu-şi ating obiectivele, întrucât în multe cazuri şefilor le este greu să le explice acestora că sunt excluşi de la prime, arată un studiu citat de MarketWatch.

408 afișări
Imaginea articolului STUDIU: Un sfert din managerii din America de Nord acordă bonusuri pentru incompetenţă

STUDIU: Un sfert din managerii din America de Nord acordă bonusuri pentru incompetenţă (Imagine: Shutterstock)

În plus, 18% din managerii nord-americani nu reuşesc să stabilească criterii clare pentru acordarea bonusurilor, arată un studiu realizat pe baza unui sondaj de firma de consultanţă pentru resurse umane Towers Watson.

"Este uşor pentru un manager să spună «Ai avut un an grozav», dar este dificil să poarte discuţiile despre neacordarea bonusurilor", a declarat Laura Sejen, de la Towers Watson.

Practica de a răsplăti egal angajaţii ar putea avea impact negativ asupra afacerilor. Companiile care folosesc acest sistem se dezvoltă mai lent, câştigă mai puţin şi au o valoare mai redusă la listarea pe bursă, afirmă Nicholas Bloom, profesor de economie la Universitatea Stanford.

"Pe scurt, îşi risipesc profiturile pentru că nu sunt administrate bine", a spus Bloom.

Criteriile prea dure de performanţă pentru acordarea de bonusuri pot avea un impact negativ asupra conducerii şi moralului angajţilor, însă plata de prime celor care nu le merită nu este, de asemena indicată.

"Este o mare palmă peste faţa angajaţilor care muncesc mult pentru a asigura succesul afacerii. Aceştia se vor întreba: «De ce să muncesc din greu dacă pot să pierd vremea şi să primesc şi bonus?»", afirmă Tim Sackett, preşedinte al HRU Technical Resources, firmă de servicii pentru angajatorii din IT şi inginerie.

Bonusurile ar putea avea un impact mai redus decât se crede în privinţa stimulării productivităţii. Astfel, mai puţin de 50% din angajaţii participanţi la sondaj au afirmat că există o legătură clară între bonusuri şi eficienţa la locul de muncă. De asemenea, potrivit unor studii, angajaţii cu rezultate bune au o probabilitate de 2,5 ori mai redusă de a părăsi compania pentru o majorare de salariu decât cei care nu îndeplinesc obiectivele, a declarat Michael Crom, vicepreşedinte la Dale Carnegie Training.

Relaţia cu şeful direct, mândria de a face parte din companie şi încrederea în conducere pot fi la fel sau chiar mai importante decât banii, a spus el.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici