SUA investighează operaţiunile cu obligaţiuni ale marilor fonduri de investiţii, de teama riscurilor

Autorităţile SUA investighează operaţiunile cu obligaţiuni ale fondurilor de investiţii, în condiţiile în care numai două dintre acestea, Pacific Investment Management şi BlackRock, administrează împreună active în valoare de 3.000 de miliarde de dolari, sumă aproape egală cu economia Germaniei.

109 afișări
Imaginea articolului SUA investighează operaţiunile cu obligaţiuni ale marilor fonduri de investiţii, de teama riscurilor

SUA investighează operaţiunile cu obligaţiuni ale marilor fonduri de investiţii, de teama riscurilor (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Potrivit datelor FMI şi Băncii Mondiale, PIB-ul Germaniei este de circa 3.400 de miliarde de dolari.

Activele Pacific Investment Management şi BlackRock, fonduri conduse de investitorii Bill Gross şi Larry Fink, s-au dublat faţă de nivelul din 2008, depăşind creşterea de 50% a pieţei, relatează Bloomberg.

În acelaşi timp, băncile de pe Wall Street îşi reduc portofoliile de obligaţiuni, potrivit datelor Rezervei Federale (Fed) americane.

Umflarea pieţei de obligaţiuni a atras atenţia Comisiei americane pentru bursă şi valori mobiliare (SEC), care investighează dacă marii jucători din piaţă obţin preţuri preferenţiale şi acces pe piaţă datorită influenţei lor. Banca centrală americană este îngrijorată şi de ce se va întâmpla atunci când va începe să majoreze dobânzile.

"Este interesant de văzut cine va începe să cumpere, atunci când aceşti investitori vor începe să vândă masiv, riscul este uriaş. Suntem foarte aproape de sfârşitul perioadei de creştere", a declarat Arthur Tetyevsky, analist la Imperial Capital în New York.

Poziţia dominantă deţinută de marile fonduri de invesatiţii pe piaţa obligaţiunilor va face ca vânzările să devină dificile, atunci când Fed va decide să majoreze costurile împrumuturilor de la minimul record actual, fapt care va provoca scăderea preţurilor obligaţiunilor.

În timp ce autorităţile de reglementare s-au concentrat pe riscurile din sistemul financiar implicate de băncile prea mari pentru a da faliment, riscul s-a deplasat către managerii de fonduri.

Băncile, confruntate cu mai multe restricţii asupra împrumuturilor şi a rezervelor de capital, au redus creditarea companiilor.

Reducerea rolului băncilor a făcut ca piaţa de obligaţiuni să fie vulnerabilă la efectele acţiunilor întreprinse de managerii de fonduri.

Menţinerea de către Fed a dobânzilor aproape de nivelul zero, pe parcursul a peste cinci ani, a făcut ca obligaţiunile corporatiste să înregistreze performanţe record.

Mai mult, fondurile Pimco, Vanguard Group şi Fidelity Investment administrează 39% din obligaţiunile corporatiste, în creştere de la 18% în 1997, potrivit Morningstar.

"Când vine vorba despre operaţiunile cu venituri fixe, există o oligarhie. Acest lucru poate fi bun dar şi rău. Este rău când investitorii percep că piaţa este slabă şi vând", a arătat Robert Smith, director de investiţii la Sage Advisory Services în Austin, Texas.

Potrivit BlackRock, faptul că o firmă de investiţii este mare nu înseamnă neapărat că este un risc pentru sistemul financiar. În loc de mărime, autorităţile de reglementare ar trebui să analizeze în ce măsură o astfel de companie se foloseşte de bani împrumutaţi în operaţiunile sale.

Purtătorii de cuvânt ai Pimco, Bridgewater şi BlueCrest au refuzat să comenteze.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici