Tăriceanu: BNR să răspundă invitaţiei Parlamentului. Există suspiciuni

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, că ar trebui un dialog obligatoriu între BNR şi Guvern, iar Banca Naţională ar trebui să accepte invitaţia Parlamentului pentru a răspunde la suspiciunile privind manipularea ROBOR.

482 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu: BNR să răspundă invitaţiei Parlamentului. Există suspiciuni

Tăriceanu: BNR să răspundă invitaţiei Parlamentului. Există suspiciuni

“Am o experienţă de lucru cu BNR şi am trecut şi prin perioade de vreme liniştită şi de furtună, la finalul anului 2008. Cred că un dialog între Guvern şi Banca Naţională este fără doar şi poate obligatoriu. Nu ştiu în ce măsură acest dialog a avut loc. Cred că este normal ca BNR să răspundă pozitiv şi invitaţiei care a fost făcută la nivelul Parlamentului pentru discuţii pe câteva subiecte care nu pot fi trecute cu vederea. Există anumite suspiciuni sau temeri că ROBOR ar putea fi manipulat”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, în Parlament.

Preşedintele Senatului a afirmat că semnele de întrebare vin în contextul în care LIBOR a fost manevrat de mai multe bănci din UE.

“Poate nişte semne de întrebare e normal să am atunci când mă uit şi văd că la nivelul UE, LIBOR, care este acelaşi lucru, dar la nivel european, a fost manevrat de o serie de bănci care au fost prinse cu mâţa în sac şi amendate cu nişte sune fabuloase. Cel puţin din responsabilitate nu pot sa trec uşor de acest subiect”, a adăugat Tăriceanu.

Zamfir i-a trimis o invitaţie guvernatorului BNR pentru marţi, 29 ianuarie, dar, prin vocea purtătorului de cuvânt al Băncii Naţionale, Dan Suciu, Isărescu a refuzat invitaţia. Suciu a susţinut că senatorul ALDE trebuie să răspundă, mai întâi, acuzaţiilor de abuz în serviciu, iar o asemenea audiere şi discuţie nu poate avea loc într-un climat de informaţii false.

Senatorul ALDE Daniel Zamfir a anunţat că îi va chema la audieri în Comisia economică a Senatului pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi pe Marius Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei pentru a da explicaţii despre calcularea indicelui ROBOR. Senatorul a prezentat o serie de documente cu date despre ROBOR şi cu declaraţii ale guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici