- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (10.03.2015, 15:41)
- Catalina Mihai
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Teodorovici: Există o întrerupere temporară pe POS DRU. Se face reverificarea proiectelor
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, marţi, că există o întrerupere temporară a rambursărilor pe Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), ca urmare a faptului că fiind ultimul an de decontare sunt reverificate proiectele, iar reluarea plăţilor s-ar putea face în mai după ce un audit al CE va veni în aprilie la Bucureşti.
1343 afișări
Teodorovici: Există o întrerupere temporară pe POS DRU. Se face reverificarea proiectelor (Imagine: Mediafax Foto / Marius Dumbraveanu)
Întrebat de ce ultima cerere de rambursare pe Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), în valoare de 500 milioane de euro, se află în întrerupere temporară, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, marţi, la RFI, că este vorba de o situaţie pe care a anunţat-o de ceva timp. "Am spus că în 2015 este posibil să apară astfel de situaţii nu doar pe POS DRU ci şi pe alte programe operaţionale. Fiind un an de final (pentru exerciţiul financiar 2007-2013) lucrurile încep să fie reverificate şi poţi să constaţi anumite situaţii nu tocmai corecte. Şi asta înseamnă că va trebui să reverifici absolut tot şi să trimiţi Comisia Europeană situaţia la zi".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Studiu. Schimbările climatice provocate de om au „încetinit rotația Pământului” și ar putea afecta modul în care măsurăm timpul
-
Liderul grupului de luptă multinaţional NATO-UE a fost demis şi este subiectul unei anchete de contrainformaţii
-
Conflict diplomatic după ce preşedintele Argentinei l-a numit pe liderul Columbiei terorist criminal
-
Finanţare de 2,25 miliarde lei pentru investiţiile majore în industriile cu tradiţie în România
Ministrul MFE a explicat că a existat o înţelegere cu CE privind verificarea proiectelor în paralel cu trimiterea cererilor de rambursare la Bruxelles.
"Noi am trimis anul trecut o valoare foarte mare la Comisia Europeană pentru a fi decontată pe POS DRU şi înţelegerea cu cei de la CE a fost următoarea: trimiteţi la Comisie tot ce aţi cheltuit deja în România pentru a nu pierde niciun fel de bani, niciun euro din suma alocată, iar în paralel voi faceţi verificările acelor proiecte. În momentul în care ajungeţi la o concluzie ne comunicaţi, vedem exact dacă aplicăm vreo corecţie financiară sau nu, ne spuneţi care este situaţia finală. Asta noi facem astăzi, la final de martie verificăm toate acele proiecte pentru care noi am cerut la CE decontarea cheltuielilor. Comisia Europeană, normal că a declanşat o astfel de procedură de întrerupere temporară pentru că are un termen de 60 de zile ca procedură din momentul în care primeşte o cerere de la rambursare din partea unui stat membru să facă plata sau în cazul în care nu poate să întrerupă acel timp. Opreşte practic timpul pentru decontarea acelor cheltuieli", a susţinut Eugen Teodorovici.
El a spus că, după ce autorităţile române vor face la sfârşitul acestei luni toate verificările, "în aprilie cei de la audit vor veni şi vor confirma, sperăm noi, modul în care s-au făcut verificările, iar CE, începând cu luna mai, va putea să ne trimită suma pe care o are încă de trimis, undeva la jumătate de milliard de euro, iar noi să putem trimite către Comisie din nou cereri de rambursare".
Întrebat dacă această întârziere de câteva luni nu deranjează, Teodorovici a dat asigurări că "niciun beneficiar nu va suferi sau nu va avea niciun fel de sincopă în tot ceea ce înseamnă plăţile la zi".
"Asta e o relaţie între noi şi Comisia Europeană. Dar între noi şi beneficiar lucrurile nu se schimbă absolut deloc, deci automat toţi vor avea plăţile asigurate la timp", a subliniat Teodorovici.
Citeşte şi:
Teodorovici: Angajaţii vor avea un Cod de Conduită. Maşinile Ministerului Fondurilor Europene, dotate cu GPS să vedem unde circulă fiecare
Citește pe alephnews.ro: VIDEO. Primul om cu cip Neuralink în creier joacă „Mario Kart” cu ajutorul device-ului
Citește pe www.zf.ro: Capcana din maşinile şoferilor: Detaliul pe care conducătorii auto îl ignoră zilnic şi le poate aduce o amendă de 3.300 lei
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Povestea unui fost corporatist care alături de un prieten a creat de la zero propria marcă de bere 100% românească
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta îmi dă energie”
PROSPORT.RO
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
CANCAN.RO
Noi informații despre Kate Middleton. Ce spun oficialii Casei Regale despre tipul de cancer al Prințesei de Wales
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe