Teodorovici, întrebat despre o candidatură la europarlamentare: Categoric nu mă interesează

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a declarat, duminică, întrebat despre o posibilă candidatură la europarlamentare, că nu este interesat de niciun fel de poziţie în afara ţării, precizând că nu îl interesează „nici funcţiile bine remunerate” în străinătate.

104 afișări
Imaginea articolului Teodorovici, întrebat despre o candidatură la europarlamentare: Categoric nu mă interesează

Teodorovici, întrebat despre o candidatură la europarlamentare: Categoric nu mă interesează

„Categoric nu. Nici nu m-a interesat în cele două mandate precedente şi nici astăzi. Am văzut tot felul de speculaţii. Categoric nu, nu mă interesează. Niciun fel de poziţie în afara ţării nu mă interesează”, a afirmat Eugen Teodorovici, duminică la Antena 3, chestionat dacă ar fi interesat de poziţia de europarlamentar.

Acesta a amintit şi de un episod din octombrie 2012, când premierul de la acea vreme i-a propus să fie consilier la Curtea de Conturi, o funcţie plătită cu 18.000 de euro pe lună, post pe care Teodorovici spune că l-a refuzat.

„Am spus-o clar că ce am învăţat în aceşti ani de zile vreau să las şi să pun la dispoziţia acestei ţări. Ştiu că unii duc în derizoriu această abordare. Uite că sunt şi oameni care au o astfel de abordare. Nu mă interesează nici funcţiile bine remunerate în afara ţării, că sunt. De exemplu la Curtea de Conturi în 2012, când am fost propus de fostul premierul Victor Ponta şi am refuzat. Octombrie 2012, consilier de conturi la Curtea de Conturi. Şase ani de zile, titlul de ambasador, 18.000 euro pe lună. Şi am spus «nu». Şi m-a întrebat Victor «tu eşti nebun? De ce? Toată lumea insistă să meargă». Şi i-am spus «rămân să facem treabă în ţara asta». Şi a zis «ăsta e nebun. Toată lumea se chinuie să meargă, ăsta să rămână acasă». Asta este abordarea mea. Vrea să creadă lumea? Bine, nu. O să vedem la pensie”, a conchis Orlando Teodorovici.

Până acum şi-au anunţat intenţia unei candidaturi la europarlamentare social-democraţii Claudiu Manda, Rovana Plumb şi Victor Negrescu.

Întrebată dacă va deschide lista PSD la europarlamentare, Rovana Plumb a declarat că nu a fost luată o decizie în partid referitoare la acest subiect.

Lista PSD la europarlamentare va fi finalizată undeva în jurul datei de 15 martie, a anunţat Lia Olguţa Vasilescu afirma, la începutul acestei luni. Aceasta a adăugat că PSD şi ALDE vor merge categoric pe liste separate la alegerile europarlamantare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici