Toyota a suspendat vânzarea unui model Lexus pe toate pieţele de comercializare

Toyota a suspendat vânzarea unui model al mărcii de lux Lexus pe toate pieţele de comercializare, după ce o publicaţie de profil a indicat că maşina este periculoasă la viraje, constructorul auto nipon anunţând că va testa siguranţa tuturor automobilelor 4X4.

26 afișări
Imaginea articolului Toyota a suspendat vânzarea unui model Lexus pe toate pieţele de comercializare

Toyota a suspendat vânzarea unui model Lexus pe toate pieţele de comercializare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Compania a decis să suspende vânzările acestui model 4X4 în întreaga lume, inclusiv în Rusia şi Orientul Mijlociu, după America de Nord", a declarat un purtător de cuvânt al Toyota.

Revista auto americană Consumer Reports a recomandat cititorilor să nu cumpere modelul Lexus GX 460 din cauza nesiguranţei maşinii în viraje la viteze mari, pusă în evidenţă de testele efectuate de publicaţie. Consumer Reports a indicat, totuşi, că niciun accident nu a fost semnalat.

Toyota a precizat că proprietarii modelului în cauză pot schimba maşina. Lexus GX 460 este fabricat în Japonia, însă nu este comercializat în arhipelag şi nici în Europa.

Constructorul auto este deja implicat într-o acţiune de rechemare pentru reparaţii a circa nouă milioane de maşini din întreaga lume, din cauza unor defecte la nivelul pedalei de acceleraţie şi sistemului de frânare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici