Toyota recheamă 2,77 milioane de maşini la nivel global: Au defecţiuni la sistemul de direcţie şi la cel al pompei de apă

Toyota va rechema în service 2,77 milioane de autovehicule la nivel global, după ce descoperit defecţiuni la sistemul de direcţie şi la cel al pompei de apă, a informat, miercuri, grupul nipon, la o lună după ce a anunţat un alt program de rechemare, pentru 7,4 milioane de maşini.

531 afișări
Imaginea articolului Toyota recheamă 2,77 milioane de maşini la nivel global: Au defecţiuni la sistemul de direcţie şi la cel al pompei de apă

Toyota recheamă 2,77 milioane de maşini la nivel global: Au defecţiuni la sistemul de direcţie şi la cel al pompei de apă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Noul program de inspecţie şi remediere a defecţiunilor vizează unele modele hibrid şi pe benzină ale producătorului auto nipon, potrivit Bloomberg.

Prius şi Corolla se află printre modelele rechemate, potrivit unui comunicat postat pe site-ul Toyota. Grupul nu a fost informat, până în prezent, despre accidente rezultate în urma acestor defecţiuni.

Toyota nu a furnizat estimări privind costul programului.

Noua serie de rechemări vine în contextul eforturilor preşedintelui Toyota, Akio Toyoda, de a reconstrui reputaţia pentru calitate a producătorului auto.

Toyota a rechemat în service peste 10 milioane de maşini în 2009 şi 2010, iar în octombrie a anunţat că trebuie aduse în service 7,43 milioane de autovehicule produse de grup, din cauza unei defecţiuni care putea conduce la topirea şi chiar aprinderea butonului de închidere a geamurilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici