Trei din patru români cred că preţurile vor creşte în acest an

Aproximativ 70% dintre români estimează o creştere a preţurilor în acest an, iar 83% cred că în 2012 preţurile au fost mai ridicate în comparaţie cu anul anterior, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare a pieţei GfK.

236 afișări
Imaginea articolului Trei din patru români cred că preţurile vor creşte în acest an

Trei din patru români cred că preţurile vor creşte în acest an (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Referitor la inflaţia pe anul trecut, un procent record de români cred că preţurile au fost mai ridicate în comparaţie cu anul anterior - 83%, faţă de 72% în ultima lună a anului 2011", arată GfK.

Rata inflaţiei a fost, în decembrie, de 4,95% faţă de decembrie 2011, în afara intervalului ţintit de BNR, iar rata medie pe 12 luni (ianuarie-decembrie 2012), faţă de precedentele 12 luni a fost de 3,33%.

Potrivit studiului GfK, peste jumătate dintre români susţin că situaţia financiară a familiei lor este mai dificilă decât în urmă cu 12 luni, în vreme ce unul din zece locuitori credeau că aceasta este mai bună.

Cu toate acestea, gradul de încredere al populaţiei a atins în 2012 cel mai ridicat nivel de la declanşarea crizei până în prezent, românii fiind "sensibili" la promisiunile din campaniile electorale, care i-au făcut mai optimişti.

În privinţa perspectivelor financiare, doar 28% cred că acestea se vor înrăutăţi, în comparaţie cu decembrie 2010 când peste jumătate din populaţie avea aceleaşi aşteptări sumbre. Numărul optimiştilor este mai mare cu 6 procente faţă de decembrie 2010 şi 2011, ajungând la 21%.

BNR a anticipează menţinerea inflaţiei în afara intervalului ţintit până în martie - aprilie, pentru ca rata să revină în marjă din a doua parte a acestui an. BNR a avut ca obiectiv pentru 2012 încadrarea inflaţiei în intervalul 2-4%, iar pentru acest an şi-a fixat ca ţintă intrarea în banda de variaţie 1,5-3,5%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici