#TrebuieSaRepornimBusinessul  UberEats pleacă din România. Platforma care preia o parte din echipă, inclusiv directorul de vânzări

  • Platforma de livrare rapidă Tazz by eMAG cooptează o parte din angajaţii Uber Eats
  • Până la finalul lui iulie, platforma urmăreşte să mai atragă încă 300 de restaurante
  • Utilizatorii pot opta livrarea comenzii la uşă sau într-un loc specific menţionat de client în aplicaţie
1901 afișări
Imaginea articolului UberEats pleacă din România. Platforma care preia o parte din echipă, inclusiv directorul de vânzări

Foto: Profimedia

Tazz by eMAG, o platformă de livrare rapidă pentru mâncare gătită din restaurante, produse alimentare, bunuri de larg consum şi produse diponibile în showroom-urile eMAG, face o mişcare rapidă în criză şi cooptează o parte din echipa Uber Eats, în frunte cu directorul de vânzări.

„Vrem să dezvoltăm accelerat business-ul Tazz by eMAG, astfel că îi aducem alături de noi pe cei mai buni, care au expertiza şi înţelegerea mediului volatil în care operăm, pentru a ne ajuta să atingem acest obiectiv. Dorim să le putem oferi în continuare clienţilor care comandau până acum pe Uber Eats un loc unde să găsească produsele lor favorite, atfel că aşteptăm să ni se alăture cât mai multe dintre restaurantele partenere ale Uber Eats. Cererea de înrolare pe platformă a restaurantelor din Bucureşti este deja foarte mare”, a spus Alin Şerban, CEO Tazz by eMAG, potrivit unui comunicat al companiei.

Şi McDonald's se alătură astfel ofertei din Bucureşti, după prezenţa pe platformă în Timişoara, Cluj- Napoca, Arad, Brăila, Oradea, Iaşi, Alba Iulia, Baia Mare, Braşov, Constanţa, Deva, Ploieşti, Sibiu.

Până la finalul lunii iulie, UberEats pleacă din România doar cu numele. Platforma care preia o parte din echipă, inclusiv directorul de vânzăriTazz by eMAG urmăreşte să mai atragă încă 300 de restaurante în Bucureşti.

În ultima lună, pe fondul pandemiei COVID-19, comenzile la Tazz by eMAG au fost de patru ori mai mari. Cea mai mare comandă a fost în valoare de 5.699 de lei.

Compania a implementat opţiuni de livrare care limitează interacţiunea dintre clienţii care comandă online şi curierii care livrează produsele.

Astfel, utilizatorii pot opta pentru „Livrare non-contact”, care presupune livrarea comenzii la uşă sau într-un loc specific menţionat de client în aplicaţie, urmând ca acesta să o ridice imediat ce este anunţat telefonic de efectuarea comenzii.

Uber Eats şi-a anunţat retragerea săptămâna trecută de pe mai multe pieţe, inclusiv din România.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici