Ucraina ar putea cumpăra gaze cu prima tranşă a împrumutului acordat de UE

Comisia Europeană a anunţat, marţi, că a deblocat o primă tranşă în valoare de 500 de milioane de euro din ajutorul financiar pentru Ucraina, sumă care poate fi folosită inclusiv pentru achiziţionarea de gaze de la companiile europene.

312 afișări
Imaginea articolului Ucraina ar putea cumpăra gaze cu prima tranşă a împrumutului acordat de UE

"Este vorba despre asistenţă financiară, iar autorităţile ucrainene urmează să decidă cum doresc să folosească aceşti bani", a explicat Simon O'Connor, purtătorul de cuvânt al comisarului pentru afaceri economice, Olli Rehn.

"Autorităţile ucrainene pot folosi suma pentru finanţările externe, cum ar fi achiziţionarea de gaze", a precizat el.

"Ucraina ar putea folosi aceşti bani pentru achiziţionarea de gaze de la companiile din Uniunea Europeană", a confirmat, la rândul său, Sabine Berger, purtătoarea de cuvânt a comisarului pentru Energie, Gunther Oettinger.

TITLURILE ZILEI

Directorul companiei ucrainene Naftogaz Andrii Kobolev a anunţat luni că este în contact cu companii europene dispuse să furnizeze gaze Ucrainei, după decizia grupului rus Gazprom de a opri livrările către Ucraina. "Aceste companii propun Ucrainei gaze la preţul de 320 de dolari pentru o mie de metri cubi", a aprecizat el. În schimb, Gazprom a impus un preţ de vânzare de 385 de dolari.

Andrii Kobolev a precizat că Naftogaz este deja clientul companiei germane RWE şi franceze Gaz de France.

Comisia Europeană, care încearcă să medieze între Moscova şi Kiev pentru a evita ca ţările europene să fie afectate de întreruperea livrărilor de gaze ruse care tranzitează teritoriul ucrainean, refuză să ia parte la negocierile între companii.

"Achiziţionarea de gaze de la companiile europene este o posibilitate, însă companiile sunt cele care negociază preţul", a menţionat Sabine Berger, purtătoarea de cuvânt a comisarului pentru Energie.

Transportul gazului achiziţionat de Naftogaz de la companiile din UE ar putea fi făcut prin Polonia, Ungaria şi, începând de la sfârşitul anului, prin Slovacia, prin inversarea fluxului de gaze prin conducte.

Inversarea fluxului în Polonia şi în Ungaria ar permite transportarea a două miliarde de metri cubi pe an în Ucraina. Reţeaua din Slovacia ar putea începe cu transportarea a opt miliarde de metri cubi pe an şi ar putea creşte ulterior la zece miliarde de metri cubi, a mai precizat Sabine Berger.

Compania rusă Gazprom a decis suspendarea livrărilor către Ucraina până când compania Naftogaz nu va achita datoria de 4,5 miliarde de dolari pentru facturile restante din noiembrie şi decembrie 2013 şi pentru lunile aprilie şi mai din cursul acestui an.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici