- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Udrea: Litoralul nu este un produs competitiv pe plan internaţional
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, joi, la Shanghai, că România nu poate practica turism de masă, pentru că litoralul este afectat de starea infrastructurii şi de lipsa de interes a investitorilor şi autorităţilor locale.
Udrea: Litoralul nu este un produs competitiv pe plan internaţional (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
"Litoralul nu este un produs competitiv pe plan internaţional", a spus Udrea într-o conferinţă de presă după lansarea brandului turistic.
Ea a adăugat că această concluzie a reieşit din studiile de
cercetare realizate la crearea brandului, rezultatul a aproape un
an de muncă şi a peste 10.000 de interviuri.
"Este primul brand profesionist pe care ţara noastră îl are. După
aproape un an, brandul turistic al României, logo şi slogan, a
putut fi arătat. De acum, va reprezenta România în campaniile de
promovare pe care le vom finanţa din fonduri europene. 75 de
milioane de euro sunt acordaţi României pentru crearea şi
promovarea brandului", a spus Udrea.
Ea a reamintit că brandul a fost realizat ca urmare a unei
liciţatii internaţionale.
"Produsul acesta este unul profesionist, realizat ca urmare a
unor cercetări, după peste 10.000 de interviuri în care au fost
chestionaţi turişti români şi străini. Rezultatul reprezintă
chintesenţa acestor studii", a spus Udrea.
Ea a precizat că licitaţia pentru crearea brandului a fost iniţiată
în guvernarea PNL, de către fostul secretar de stat pentru turism
Lucia Morariu.
"Dacă aş fi lansat eu licitaţia, brandul nu ar fi fost gata nici acum. E bine că a fost lansată mai devreme pentru că banii sunt disponibili până în 2013, altfel îi pierdem", a afirmat ministrul.
Potrivit Elenei Udrea, brandul va arăta că România are o
natură neatinsă şi că va atrage străinii cu turism activ, de city
break şi de circuite.
"De aceea culorile brandului sunt proaspete, verdele reprezintă
prospeţimea, albastrul - sănătatea apei prin spa, iar galbenul
reprezintă ospitalitatea", a adăugat ea.
Potrivit Elenei Udrea, crearea brandului a fost adjudecată pentru suma de 800.000 de euro.
Crearea şi promovarea brandului turistic, finanţate din fonduri europene, fac parte dintr-un proiect de promovare a potenţialului turistic al României, pentru care sunt alocaţi 75 milioane de euro până la finalul anului 2013.
Udrea a lansat joi la Shanghai brandul turistic al României, cu sloganul "explore the Carpathian garden".
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social astăzi, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot
-
Ponta: Dacă se decretează stare de urgenţă în zonele afectate, propun PSD să susţină decizia în Parlament
Politic astăzi, 20:10
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că cere şefului statului decretarea stării de urgenţă în zonele afectate de ninsori, menţionând că dacă acest lucru se va întâmpla, va propune, luni, în USL, precum şi parlamentarilor formaţiunii sale, să voteze, în Parlament decizia preşedintelui. citeşte tot





Asta pentru că în Mamaia este șef Mazăre, primarul Constanței, pe care madam ' de pe centură' Udrea nu îl înghite de nici o culoare. Simpatia e reciprocă și pentru Mazăre
Imi place ca ne-a spus adevarul in fata. Litoralul romanesc este varza. Pana cand hotelierii au de gand sa faca ceva nu merita sa ne concentram pe el.
Si d-na Morariu pe unde-i acum??? Litoralul n-are potential si infastructura, dar zonele montane au!? A naibii treaba, ca faci tot atata timp, din capitala, si pana pe litoral, si pana pe Valea Prahovei! Si distanta-i mult mai mica, pana la Sinaia de exemplu!!! Asa caaa...