- Home
- Economic
- ATENA, (04.08.2014, 19:17)
- Anca Dumitrescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
UE analizează posibilitatea desfiinţării troicii care supraveghează reformele din Grecia
Autorităţile de la Bruxelles analizează desfiinţarea troicii care supraveghează mersul reformelor din Grecia, pentru a le permite oficialilor de la Atena să aplice propriul plan economic, în schimbul unei relaxări a serviciului datoriilor, au declarat oficiali europeni, transmite Kathimerini.
178 afișări
UE analizează posibilitatea desfiinţării troicii care supraveghează reformele din Grecia (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
Discuţiile, aflate în stadiu incipient, se vor intensifica în condiţiile în care autorităţile elene şi susţinătorii financiari din zona euro pregătesc un nou parcurs pentru Grecia, al cărei program de sprijin financiar urmează să se încheie în acest an.
Desfiinţarea troicii, formată din reprezentanţi ai Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi ai FMI, ar putea fi elementul central al noului plan pentru Grecia.
După ce Irlanda şi Portugalia au încheiat programele de salvare în acest an, inspectorii UE şi ai FMI mai sunt activi doar în Grecia şi Cipru, iar numeroşi analişti au anticipat că Atena va solicia în continuare sprijin financiar.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Un bărbat suspectat că a ajutat la planificarea atacului asupra lui Volodimir Zelenski a fost arestat în Polonia
-
Bursă. Arobs Transilvania Software va derula o majorare de capital de până la 17,4 mil. lei
-
NATO vrea să trimită mai multe sisteme de apărare pentru Ucraina
-
Bursă. Cea mai valoroasă companie din România semnează extinderea unui acord cu arabii
Trecerea la un sistem de reforme contra unui program de relaxare a datoriilor, cu supraveghere mai puţin strictă, ar putea tempera nemulţumirea populaţiei şi ar favoriza guvernul în detrimentrul partidului de opoziţie de extremă-dreapta Syriza, care conduce în sondaje şi care a promis să renunţe la acordul internaţional de susţinere financiară.
Alegerile generale din Grecia ar putea avea loc cel mai devreme anul viitor, iar un guvern condus de Syriza ar da bătăi de cap zonei euro.
Potrivit celei mai recente variante luate în calcul, troica ar putea fi înlocuită de un grup special de lucru din partea Comisiei Europene, care să efectueze inspecţii bianuale, în loc de o dată la trei luni, cu condiţia ca Grecia să nu solicite noi fonduri.
În schimb, guvernanţii ar trebui să se angajeze la un plan de reformă pe şase ani, în schimbul căruia Grecia ar beneficia de extinderea termenelor de rambursare a datoriilor, în loc de noi împrumuturi.
Totodată, Grecia ar putea beneficia de o linie de credit preventivă, iar dacă aceasta ar fi accesată, atunci ar fi reluată supravegherea strictă, a spus un al doilea oficial european.
Între timp, FMI ar continua propriul program de susţinere a Greciei până în 2016, continuând să supravegheze activitatea guvernului.
Desfiinţarea troicii ar marca sfârşitul modelului de aplicare a reformelor economice cu mână de fier, criticat în Grecia şi Parlamentul European.
Evaluarea parcursului programului de salvare de către troică va începe cu discuţii la Paris, în septembrie, după ce autorităţile de la Atena au argumentat că verificările de lungă durată în capitala elenă au afectat moralul în ţară.
Esenţial este faptul că noul program ar fi unul de creştere şi creare de locuri de muncă, în loc de un plan concentrat pe economii bugetare, şi va fi redactat mai întâi de autorităţile elene.
Citește pe alephnews.ro: Șeful NASA: „China ascunde activități militare secrete în spațiu. Credem că o mare parte din așa-zisul lor program spațial civil este un program militar”
Citește pe www.zf.ro: Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună. CALCUL
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună. CALCUL
Lumea criptomonedelor se apropie de o schimbare majoră. Cea mai puternică monedă digitală din lume trece printr-o transformare importantă după care care preţul său ar putea sparge toate recordurile
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită a milionarului, care e cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Turist italian, rămas fără cuvinte după ce a văzut ce mașini au oprit la un semafor, în BUCUREȘTI: „Este absurd!”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:03
Marcel Boloş s-a întâlnit la Washington cu reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale
-
ieri, 22:59
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 785. Zelenski a cerut la reuniunea Consiliului European mai multe sisteme de apărare aeriană / Olanda se oferă să cumpere sisteme Patriot de la aliaţi pentru Kiev/ Ucraina spune că Rusia foloseşte mai multe gaze lacrimogene ilegale pe câmpul de luptă