UE vrea să prevină dominaţia BCE asupra Autorităţii Bancare Europene

Oficiali ai Uniunii Europene vor să prevină ca cele 17 state din zona euro să domine Autoritatea Bancară Europeană prin intermediul Băncii Centrale Europene (BCE), în urma crearii unei autorităţi unice de supraveghere, potrivit unor persoane apropiate situaţiei, transmite Bloomberg.

188 afișări
Imaginea articolului UE vrea să prevină dominaţia BCE asupra Autorităţii Bancare Europene

UE vrea să prevină dominaţia BCE asupra Autorităţii Bancare Europene (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Liderii din zona euro au convenit la sfârşitul lui iunie că BCE va supraveghea băncile din regiune, în cadrul eforturilor de a opri criza datoriilor.

Oficialii Comisiei Europene care redactează un proiect de propunere pentru o autoritate de supraveghere comună sunt îngrijoraţi că independenţa legală a BCE i-ar putea permite să treacă peste deciziile Autorităţii Bancare Europene, care coordonează activitatea instituţiilor de reglementare din cele 27 de state membre ale UE.

Comisia analizează totodată modificări ale drepturilor de vot în cadrul Autorităţii Bancare, pentru a preveni ca ţările din zona euro să aibă o influenţă covârşitoare în instituţie, au spus sursele.

CE urmează să prezinte proiectul privind crearea autorităţii unice de supraveghere în jurul datei de 11 septembrie.

Înfiinţarea acestei instituţii unice de supraveghere a sectorului bancar, care va implica BCE, este prevăzută în acordul convenit la un summit UE de la sfârşitul lunii iunie, care va permite băncilor că ceară ajutor financiar direct de la fondurile europene de susţinere financiară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici