Ungureanu vrea ca în două luni să obţină din combaterea evaziunii venituri bugetare de 1,5% din PIB

Premierul Mihai Ungureanu a cerut miniştrilor şi şefilor de autorităţi implicaţi în combaterea evaziunii fiscale ca, în termen de două luni, să verse la buget venituri reprezentând cel puţin 1,5% din Produsul Intern Brut, în special din acţiuni împotriva contrabandei cu alcool şi produse vegetale.

2007 afișări
Imaginea articolului Ungureanu vrea ca în două luni să obţină din combaterea evaziunii venituri bugetare de 1,5% din PIB

Mihai Răzvan Ungureanu (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Solicitarea a fost formulată în şedinţa de vineri a comitetului interministerial pentru combaterea evaziunii fiscale, la care au participat, alături de miniştrii implicaţi, şi preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale a Vămilor, Gărzii Financiare, Ministerului Public, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Departamentului de Luptă Antifraudă, Poliţiei Române şi Poliţiei de Frontieră.

Într-un comunicat transmis de Guvern la finalul reuniunii se arată că şeful Executivului a cerut continuarea acţiunilor de combatere a evaziunii fiscale, cu accent asupra contrabandei cu alcool şi cu produse vegetale.

"Avem venituri de 33% din PIB, sub media europeană de 40%. Vă cer ca, în termen de 60 zile, acţiunile dumneavoastră de combatere a evaziunii fiscale în zonele alcool şi produse vegetale, cu respectarea prevederilor legale, să aducă venituri la buget de cel puţin 1,5% din PIB. Aveţi sprijinul meu necondiţionat pentru aplicarea măsurilor necesare obţinerii acestui rezultat", a afirmat Ungureanu, citat în comunicat.

Produsul Intern Brut este prognozat pentru acest an la 579,6 miliarde lei, ceea ce presupune ca într-un interval de două luni să fie vărsate la buget 8,6 miliarde lei (aproximativ 2 miliarde euro).

Veniturile bugetare sunt estimate pentru acest an la 195,3 miliarde lei (33,7% din PIB), în creştere cu 0,4 puncte procentuale faţă de anul trecut, în principal din contribuţii sociale, TVA şi accize.

Potrivit aceleiaşi surse, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a arătat că legislaţia românească are pârghii legislative şi instrumente pentru combaterea evaziunii fiscale şi a precizat că va efectua o analiză riguroasă privind aplicarea legislaţiei în domeniu şi că, dacă se vor impune modificări, acestea vor fi propuse Guvernului.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a afirmat de asemenea că angajaţii din subordine "vor interveni prompt şi vor sesiza fără întârziere cazurile de complicităţi ale autorităţilor cu evazioniştii".

La rândul său, ministrul Finanţelor, Bogdan Drăgoi, a afirmat că intensificarea măsurilor de combatere a evaziunii fiscale va permite autorităţilor să fie mai flexibile în ceea ce priveşte cheltuielile cu investiţiile, menţinând ţinta de deficit bugetar pentru acest an de 1,9% din PIB.

În ceea ce îl priveşte, ministrul Economiei, Lucian Bode, a arătat că, prin ANPC, este verificată riguros calitatea şi conformitatea produselor din gama benzinelor şi motorinelor comercializate pe teritoriul României.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici