UNICEF: Copiii şi familiile vulnerabile din România au un acces tot mai redus la produse de bază

Pandemia de COVID-19 a determinat în România o creştere a vulnerabilităţilor copiilor aflaţi în situaţie de risc, reducerea activităţii economice determinând o creştere a numărului familiilor ale căror venituri s-au redus, se arată într-un raport realizat de UNICEF.

295 afișări
Imaginea articolului UNICEF: Copiii şi familiile vulnerabile din România au un acces tot mai redus la produse de bază

UNICEF: Copiii şi familiile vulnerabile din România au un acces tot mai redus la produse de bază

UNICEF a publicat miercuri rezultatele celei de-a doua runde a Evaluării rapide a situaţiei copiilor şi familiilor, cu accent pe categoriile vulnerabile, în contextul epidemiei de COVID-19 în România. Cea de a două rundă a evaluării s-a făcut pe baza rezultatelor unei consultări online realizată prin intermediul platformei U-Report, la care au răspuns 2.230 de adolescenţi şi tineri din întreaga ţară, şi a intervievării a peste 120 de profesionişti - lucrători comunitari, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, ai societăţii civile şi personal din instituţii rezidenţiale - din judeţele Braşov, Bacău, Ilfov şi Dolj.

Printre concluziile evaluării se numără următoarele: Cei mai vulnerabili copii sunt cei care trăiesc în sărăcie, cei aflaţi la risc de violenţă, abuz sau neglijare, cei care trăiesc în locuinţe supraaglomerate şi ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Principalele dificultăţi ale comunităţilor în care respondenţii trăiesc, generate de pandemia de COVID-19, sunt: respectarea regulilor de izolare (54%), nesiguranţa locului de muncă al părinţilor (21%) şi lipsa materialelor de igienă şi protecţie (16%). Principalele forme de suport ce trebuie acordate copiilor care sunt separaţi de părinţi din motive ce ţin de izolare şi carantină sau de spitalizarea acestora sunt furnizarea de alimente, medicamente şi alte categorii de produse (45% dintre răspunsuri) şi acordarea de sprijin pentru a putea învăţa de acasă (28% dintre răspunsuri). Dificultăţile privind accesul la servicii sunt legate de accesul la servicii medicale (58%) şi de accesul la servicii educaţionale (31%).

„Faţă de prima rundă a evaluării rapide, am constatat creşteri ale numărului de respondenţi care au semnalat ca fiind problematică asigurarea produselor de bază, pe primul loc fiind menţionate produsele de igienă, urmate de alimente. De asemenea, a crescut numărul celor care semnalează dificultăţi de acces la medicamente şi vaccinuri. Aşadar, este necesară susţinerea unei mai bune implicări a personalului din cabinetele de medicină de familie la nivelul comunităţilor locale, prin extinderea duratei programului de lucru al cabinetelor şi a vizitelor în comunitate. De asemenea, este necesară o mai bună conlucrare între personalul medical, autorităţi şi asistenţi sociali, astfel încât nevoile oamenilor să poată fi identificate şi rezolvate eficient”, a declarat Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România.

Potrivit rezultatelor la chestionarele aplicate, categoriile de copii cele mai afectate de pandemia COVID-19 sunt reprezentate de copiii provenind din familii care trăiesc în sărăcie, copiii de etnie romă şi copiii care locuiesc în locuinţe supraaglomerate.

Raportul UNICEF arată că a crescut percepţia că furnizarea serviciilor în educaţie a fost afectată, apărând clar că, pentru realizarea obiectivelor educaţiei la distanţă, este important suportul oferit copiilor de către părinţi/tutori/aparţinători legali. Competenţele digitale reduse ale cadrelor didactice, părinţilor şi copiilor pot adânci inegalităţile de acces ale copiilor la conţinutul educaţional, notează autorii, recomandând dezvoltarea unor programe de distribuire de echipamente IT gratuite sau de facilitare a achiziţiei de echipamente/tehnologie la preţuri subvenţionate.

O altă recomandare în domeniul educaţiei este dezvoltarea unor programe de formare a părinţilor şi a cadrelor didactice în gestionarea mai bună a tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor (TIC) şi a resurselor online pentru învăţarea şi predarea la distanţă. Pentru creşterea competenţelor digitale ale copiilor, se recomandă dezvoltarea unor cursuri de profil în programa şcolară a activităţilor extra-curriculare (care folosesc TIC).

Pentru serviciile sociale destinate prevenirii separării copilului de familie, barierele cel mai des menţionate în această rundă se referă la necesitatea izolării noilor beneficiari, capacitatea limitată, în genere, a sectorului public de a furniza servicii în acest context, dar şi teama personalului din aceste servicii de a contacta virusul.

Recomandările sunt asigurarea echipamentelor de protecţie pentru personal, creşterea numărului personalului din serviciile sociale destinate prevenirii separării copilului de familie şi analiza nevoilor sociale la nivel comunitar.

În privinţa sănătăţii, cele mai afectate tipuri de servicii rămân cele furnizate de către medicii de familie, cele de specialitate oferite în cadrul spitalelor şi a ambulatoriilor de specialitate, precum şi serviciile stomatologice (o treime dintre respondenţi semnalând probleme în această direcţie).

Rezultatele evaluării rapide evidenţiază necesitatea ca fiecare copil din România să aibă acces la serviciile de bază de la nivelul comunităţii. Acest lucru poate fi realizat prin extinderea Pachetului Minim de Servicii (PMS) la nivelul întregii ţări, astfel ca fiecare comunitate şi şcoală să aibă un asistent comunitar, un lucrător/asistent social şi un consilier şcolar. PMS a fost implementat cu succes de UNICEF în 45 de comunităţi din judeţul Bacău. Rezultatele mai arată şi că autorităţile trebuie să dezvolte materiale şi capacităţi de învăţare online, inclusiv de instruire a cadrelor didactice şi a părinţilor pentru asigurarea accesului copiilor celor mai vulnerabili la educaţie incluzivă de calitate, în vederea eliminării lacunelor educaţionale şi digitale existente. Guvernul ar trebui să îmbunătăţească serviciile medicale de prevenţie, inclusiv practicile de igienă la domiciliu/în şcoală/în comunitate, programele de vaccinare, screening-urile de sănătate, nutriţia şi sănătatea maternă şi neonatală, precum şi promovarea sănătăţii, prevenţia bolilor şi educaţia pentru sănătate.

Evaluarea rapidă a situaţiei copiilor şi familiilor, cu accent pe cei vulnerabili, în contextul epidemiei de COVID-19 din România a fost realizată împreună cu Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională Step-by-Step, Fundaţia Terre des Hommes România, Consiliul Tinerilor Instituţionalizaţi, Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate, Human-DataScience Consulting, cu sprijinul tehnic al Băncii Mondiale şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici