- Home
- Economic
- GENEVA, (08.04.2014, 14:20)
- Luminiţa Bogdan
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Uniunea Europenă sesizează OMC pentru embargoul Rusiei privind produsele din carne de porc
Uniunea Europeană a decis să aducă în faţa Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) conflictul său cu Rusia privind exporturile europene de carne de porc, potrivit unui comunicat dat publicităţii marţi la Geneva.
165 afișări
Uniunea Europenă sesizează OMC pentru embargoul Rusiei privind produsele din carne de porc (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Cerem deschiderea unor consultări", într-o primă etapă a procedurii de reglementare a diferendului, conform prevederilor OMC, a anunţat un purtător de cuvânt al UE.
Aceste consultări urmează să dureze 60 de zile. Dacă la sfârşitul perioadei nu se ajunge la niciun acord între cele două părţi, atunci se trece la etapa următoare - tribunalul de arbitraj, însărcinat să decidă în astfel de dosare.
Rusia a impus în luna ianuarie interdicţii la carnea de porc din Europa, după descoperirea unui caz de pestă porcină africană în Lituania.
TITLURILE ZILEI
-
-
ieri, 22:15
-
ieri, 19:54
• Serghei Şoigu anunţă un număr impresionant de morţi în tabăra duşmanilor ucraineni
-
ieri, 18:06
• Grindeanu: Pas important pentru construcţia unei noi autostrăzi: Alternativa Techirghiol
-
ieri, 17:45
• Un proces privind oprirea exportului de arme către Israel ajunge la Înalta Curte din Londra
-
ieri, 16:55
• Acţiune de amploare, cu sprijin Europol şi FBI, pentru anihilarea unui ”supercartel” al drogurilor
-
ieri, 16:40
• Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
-
ieri, 16:05
• Guvernul se mută pentru o zi în alt oraş. Şedinţă de Guvern la Timişoara, joi
-
ieri, 16:24
-
ieri, 14:55
• Ucraina suspendă serviciile consulare pentru ucrainenii din străinătate care pot fi încorporaţi
-
ieri, 14:21
-
ieri, 07:00
-
ieri, 14:53
• ,,Măştile” extremei drepte ar urma să cadă cu ocazia alegerilor europene din iunie
-
ieri, 13:46
• Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată
-
ieri, 12:25
-
ieri, 11:40
Potrivit UE, măsura a provocat pierderi estimate la patru milioane de euro pe zi pentru industria cărnii de porc din Europa.
Între timp, UE a decis să deblocheze şapte milioane de euro - jumătate pentru susţinerea măsurilor sanitar-veterinare de prevenţie şi cealaltă jumătate pentru crescători - pentru a veni în ajutorul ţărilor cel mai afectate de embargoul rus, respectiv Polonia şi ţările baltice.
Piaţa rusă reprezintă un sfert din exporturile europene de produse porcine, în principal din Olanda, Germania şi Danemarca, în valoare totală anuală de 1,4 miliarde de euro.
Citește pe alephnews.ro: Îți citește Poliția mesajele? Europol vrea să elimine criptarea din WhatsApp și Signal. Care sunt argumentele invocate
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cei mai mari economişti maghiari: „Uitaţi de Austria. Trebuie să ajungem din urmă România! Avantajul semnificativ al Ungariei faţă de România la dezvoltare calitativă nu mai există“
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum depășești emoțiile atunci când ai un interviu de angajare? Onestitatea, principala miză a ambelor părți
Elon Musk dă pe toată lumea afară: După ce a concediat 14.000 de angajaţi, celebrul miliardar a decis să renunţe la o divizie întreagă abia formată
De ce să te duci să lucrezi la H&M la Londra, pe 1.800 de lire sterline, când aceiaşi bani îi obţii la Bucureşti, într-o trattorie, şi ai costurile vieţii mult mai reduse, începând cu chiria?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
CANCAN.RO
Diagnosticul de cancer al prințesei Kate Middleton: Meghan și Harry pun sare pe rana regală?
GANDUL.RO
Armata OBLIGATORIE în România? ANUNȚUL lui Iohannis! AVERTISMENT cutremurător privind RĂZBOIUL în Europa
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe